Iniţiative importante în lucrarea social-filantropică a Bisericii

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 03 August 2010

Fundaţia "Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin Ortodoxă" - IOCC România, în parteneriat cu Federaţia Filantropia şi Patriarhia Română, va implementa la nivelul a trei arhiepiscopii din ţară Proiectul "Reţea teritorială de furnizori creştini de servicii sociale - parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale", prin care se urmăreşte intensificarea lucrării social-filantropice a Bisericii în contextul creşterii accentuate a nevoilor sociale la nivel naţional.

Provocările sociale cărora Biserica este chemată să le facă faţă au crescut considerabil în ultimii ani, iar multitudinea lor îndreptăţeşte ideea că trăim vremuri istorice, de un dinamism şi de o complexitate fără precedent. În acest context, intensificarea lucrării social-filantropice a Bisericii se impune ca o necesitate urgentă, deoarece problemele românilor sunt problemele credincioşilor ei. Astfel, Fundaţia "Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin Ortodoxă" - IOCC România, în parteneriat cu Federaţia Filantropia şi Patriarhia Română, a demarat un proiect prin care îşi propune să furnizeze în trei arhiepiscopii din ţară specialişti în domeniul incluziunii sociale care să depisteze problemele credincioşilor şi să vină în ajutorul lor cu mijloace eficiente. Proiectul este cofinanţat de Fondul Social-European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi va fi implementat în Patriarhia Română cu sprijinul mai multor specialişti şi consultanţi din patru arii de expertiză: planificare strategică, servicii sociale, management financiar şi strângere de fonduri. "Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea capacităţii organizaţionale a Bisericii Ortodoxe Române la nivelul Sectorului Social-filantropic al Administraţiei Patriarhale şi a trei arhiepiscopii din România - Bucureşti, Craiova, Iaşi - ca fază-pilot a unui plan pe 7 ani de dezvoltare la nivel naţional, astfel încât Biserica Ortodoxă Română să devină un partener strategic în domeniul incluziunii sociale", ne-a declarat părintele Dorel Moţoc, consilier patriarhal în cadrul Sectorului Social-filantropic al Patriarhiei Române. Persoanele implicate - beneficiarii reali ai proiectului - sunt atât preoţii şi asistenţii sociali care activează în domeniul social-filantropic, cât şi enoriaşii implicaţi în acest moment sau vizaţi pentru a fi atraşi ca voluntari. Analiza capacităţii organizaţionale şi de livrare de servicii sociale Despre obiectivele Proiectului "Reţea teritorială de furnizori creştini de servicii sociale - parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale", ne-a vorbit părintele Ciprian Ioniţă, coordonator regional al proiectului în Arhiepiscopia Bucureştilor: "Primul obiectiv este analiza capacităţii organizaţionale şi de livrare de servicii sociale a celor implicaţi în proiect şi presupune un proces de autoevaluare care îi ajută să înţeleagă mai bine stadiul de dezvoltare în care se află şi să găsească soluţii pentru aplicarea eficientă a strategiei de dezvoltare. Al doilea obiectiv este generarea planului strategic eparhial de implicare în domeniul social-filantropic. Acesta va fi construit împreună cu beneficiarii astfel încât să devină un document viu, bazat pe nevoile lor reale. Cel de-al treilea obiectiv vizează îmbunătăţirea abilităţilor beneficiarilor de management al activităţilor social-filantropice la nivel eparhial şi parohial şi nu se referă numai la clasicul management de proiect, adică scriere şi gestionare de proiecte, ci şi la abilităţi, precum planificarea strategică, managementul financiar, managementul voluntarilor, strângerea de fonduri şi alte domenii care vor fi identificate ca fiind de interes pentru beneficiari." Elaborarea unei strategii eficiente de aplicare Implementarea proiectului de incluziune socială se va desfăşura pe mai multe etape. În primă fază, proiectul îşi propune să identifice şi să analizeze nevoile de dezvoltare profesională ale beneficiarilor, analizând stadiul la care ei se află în actualitate şi dorinţele lor de viitor în ceea ce priveşte activitatea social-filantropică în parohie. Echipele vor vizita centre şi activităţi social-filantropice de pe lângă parohii şi vor sta de vorbă cu persoane implicate pentru a identifica astfel nevoile menţionate, după care consultanţii vor dezvolta recomandări de îmbunătăţire a modului de acţiune social-filantropică în parohii şi la nivel de centru eparhial. Următorul pas în aplicarea proiectului va fi dezvoltarea planului strategic pe următorii trei ani şi va implica întâlniri de lucru la nivel judeţean şi întâlniri de sinteză la nivel eparhial. Planul strategic va fi dezvoltat de preoţii, asistenţii sociali şi enoriaşii implicaţi în proiect, alături de reprezentanţii structurilor de conducere eparhiale, cu asistenţa echipei de proiect. Acestora li se vor alătura reprezentanţi ai instituţiilor publice sau private partenere ale parohiilor sau Centrului Eparhial. Cursuri de formare la nivel eparhial şi naţional "Pe parcursul proiectului vor fi organizate întâlniri de lucru la nivel de judeţ între beneficiari şi echipa de proiect în cadrul cărora participanţii îşi vor defini modul în care ar vrea să arate activitatea social-filantropică a Bisericii, la nivel de parohie în următorii trei sau chiar cinci ani. După întâlnirile la nivel de judeţ, vor fi organizate întâlniri de lucru la nivel de eparhie, în cadrul cărora fiecare judeţ îşi va delega o echipă ce se va implica activ alături de celelalte echipe în construirea planului strategic eparhial. La finalul procesului, planul strategic elaborat va fi asumat oficial de Permanenţa Consiliului Eparhial. În cadrul acestei etape vor fi implicate în total 150 de persoane, dintre care 100 de angajaţi ai Bisericii şi 50 de reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor locale şi regionale relevante în domeniul serviciilor, potenţiali parteneri ai eparhiei în procesul de implementare a strategiei eparhiale. După stabilirea planului strategic, se vor organiza cursuri de formare în şase module, care se adresează celor care doresc să îşi îmbunătăţească abilităţile de iniţiere şi de management al acţiunilor social-filantropice pe care deja le derulează sau le planifică la nivel de parohie. După fiecare curs, consultanţii împreună cu coordonatorul regional vor merge în parohii şi vor sprijini beneficiarii care îşi vor manifesta dorinţa în acest sens, în procesul de punere în practică a celor învăţate la curs. Cei care doresc pot beneficia de îndrumare la distanţă (telefon, email) pe tot parcursul proiectului", ne-a mai declarat părintele coordonator Ciprian Ioniţă. " După fiecare curs, consultanţii împreună cu coordonatorul regional vor merge în parohii şi vor sprijini beneficiarii care îşi vor manifesta dorinţa în acest sens, în procesul de punere în practică a celor învăţate la curs. Cei care doresc pot beneficia de îndrumare la distanţă (telefon, email) pe tot parcursul proiectului." pr. Ciprian Ioniţă Implementare în toate eparhiile După ce proiectul va fi implementat în arhiepiscopiile Bucureştilor, Iaşilor şi Craiovei, va avea loc "Conferinţa Naţională pe tema incluziunii sociale", care va reuni reprezentanţii BOR din cele trei arhiepiscopii cu alte eparhii din ţară pentru a prezenta procesul de planificare strategică şi rezultatele generate de acest proces, pentru a planifica paşii următori de extindere-replicare a procesului de planificare strategică în celelalte eparhii, astfel încât în următorii cinci ani să se ajungă la agregarea unei strategii naţionale a BOR în domeniul social. Tot în cadrul acestei conferinţe se va face şi stabilirea nevoilor viitoare de asistenţă din partea Patriarhiei în dezvoltarea şi implementarea strategiilor eparhiale.