Înțelepciune biblică: Credinţa, nădejdea, dragostea

"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea." (I Corinteni 13, 13)

Credinţa este temelia şi punctul de plecare al întregii vieţi creştine. Sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte credinţa un dar al harului, dat prin botez, o putere şi o vocaţie. Nădejdea se situează la un nivel mai înalt, ca putere a celorlalte două. Nădejdea este puterea care leagă extremele, adică credinţa şi iubirea. Aceasta înseamnă că cele trei virtuţi teologice formează un fel de triadă divină în care nădejdea se află la mijloc. Sfântul Maxim Mărturisitorul aşază aceste virtuţi teologice în relaţie cu una dintre cele trei triade: începutul, intermediarul, sfârşitul. Credinţa este începutul, nădejdea, intermediarul, iar iubirea, sfârşitul. Iubirea se află în legătură cu sfârşitul în sensul că numai ea ajunge la obiectul final al adevăratei dorinţe, adică desăvârşirea. Iubirea este desăvârşirea ţintei spre care se îndreaptă strădania credinţei şi a nădejdii. În opinia Sfântului Maxim Mărturisitorul, virtutea supremă a iubirii integrează toate virtuţile, aducându-le la desăvârşire. Doar iubirea îl poate conduce pe om spre unirea mistică. Creatorul este iubire: "Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el" (I Ioan 4, 16).