Înţelepciune biblică: Deznădejdea duce la înstrăinarea de Dumnezeu

„Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!“ (Facere 4, 7)

Aşa grăia Domnul cu robul Său Cain văzându-l nemulţumit că nu primise şi jertfa sa. Dar oare deznădejdea este cel mai bun remediu? Conform Sfinţilor Părinţi, acesta este unul dintre păcatele grave care duc la înstrăinarea de Dumnezeu. Atunci când nu ne mai punem nădejdea în Dumnezeu, ci în forţele proprii, vrăjmaşul biruie cu uşurinţă asupra firii noastre neputincioase. Biruinţa asupra potrivnicului nu se poate câştiga decât prin credinţă, nădejde şi dragoste. Astfel, Dumnezeu ne arată că dacă ne înarmăm cum se cuvine, păcatul nu va avea nicio putere asupra noastră. Căci asemenea Mântuitorului Hristos, care a fost târât de ostaşi pe Golgota spre răstignire, aşa şi omul poate fi târât de păcat spre osânda cea veşnică. Dar chiar şi în clipele de pătimire, Iisus Şi-a păstrat faţa senină şi S-a rugat pentru păcătoşi. Tot cu rugăciune ne putem izbăvi şi noi. Totul este să ştim cum şi când să ne rugăm, pentru ca Duhul Sfânt să se pogoare în sufletele noastre şi să le transforme în locaşuri ale lui Dumnezeu. Aşadar, să căutăm în orice circumstanţă să ne înseninăm feţele prin bunătate, milostenie, post şi rugăciune, pentru a fi totdeauna bineplăcuţi lui Dumnezeu şi pentru a birui ispitele de tot felul.