Înţelepciune biblică: Drumul la viaţă trece prin moarte

"Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii." (Matei 24, 28)

Păsări dotate cu o vedere foarte bună, vulturii survolează pământul şi detectează imediat un cadavru. În acest sens îi ajută şi un simţ al mirosului foarte dezvoltat, ei putând descoperi cadavre proaspete cu care se hrănesc chiar dacă acestea sunt ascunse privirii. Mântuitorul foloseşte acest proverb iudaic în contextul cuvântului său despre a doua venire. Potrivit mitropolitului Bartolomeu Anania, la sfârşitul lumii, "prezenţa îngerilor va fi semnalul învierii morţilor". În acelaşi timp însă, vulturul este asociat cu persoana Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul. Ucenicul iubit, Sfântul Ioan Teologul este asemănat cu un vultur care se înalţă prin teologia lui mult deasupra celor pământeşti, nefiind afectat de problemele lumeşti, dar având o privire clară asupra lumii şi o înţelegere ascuţită asupra adevărului. "Stârvul" este Iisus, Dumnezeu care părea un om mort, dar din care teologul se hrăneşte, fără de care omul nu poate trăi. Cel care vrea să înţeleagă adevărurile vieţii trebuie să reflecteze la persoana Mântuitorului şi mai ales la patimile, moartea şi Învierea sa. Doar hrănindu-se din trupul lui Hristos cel mort şi Înviat omul se poate ridica de pe pământ la o viaţă cerească. Aceste cuvinte au fost văzute de către Părinţii pustiei şi ca o necesitate de a cugeta la propria moarte pentru a ajunge la înviere. Doar prin înţelegerea morţii şi aşteptarea ei ca trecere la viaţa veşnică omul înţelege sensul adevăratei vieţi, se hrăneşte şi creşte în apropiere de Dumnezeu. Mai mult, comportându-se ca un mort faţă de plăcerile efemere ale acestei lumi, omul primeşte ajutor de sus, primeşte bucuria adevărată şi devine hrană pentru îngerii lui Dumnezeu. Părintele Miron Mihăilescu spune că "Dumnezeu se hrăneşte cu noi atunci când facem binele". Persoana, ca existenţă iubitoare, nu poate trăi decât în comuniune de iubire, dăruind şi primind viaţă.