Înţelepciune biblică: Începutul înţelepciunii

"Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine." (Pilde 1, 7)

Frica de Dumnezeu naşte gândul cel bun, care este râu de apă vie, iar apa cea vie dătătoare de viaţă este Hristos. Cel ce se teme de Domnul săvârşeşte fapta cea bună, iar nefrica de Dumnezeu naşte urâciune şi prigonire şi cele asemenea acestora. Frica de Dumnezeu topeşte răutatea şi toate patimile şi sădeşte în om înţelepciune. Omul care se teme de Domnul şi dobândeşte înţelepciunea cea adevărată care apropie pe om de Dumnezeu se luptă cu patimile cele distrugătoare de suflete şi se străduie să pună mereu început bun şi să dobândească virtuţile cele plăcute Domnului şi dătătoare de viaţă. Nu este între oameni mai mare decât cel ce se teme de Domnul. Cel ce se teme de Domnul se aseamănă luminii care povăţuieşte pe mulţi pe calea mântuirii. Omul înţelept din care izvorăşte cuvântul duhovnicesc prin lucrarea Sfântului Duh se face mai frumos decât toţi cei frumoşi, mai bogat decât toţi cei bogaţi şi mai puternic decât toţi cei puternici. Harul dumnezeiesc îl cercetează pe omul care crede şi îl duce de la moarte la viaţă şi îi descoperă toate tainele lui. Înţelepciunea lumească este plăsmuire a oamenilor iubitori de slavă deşartă, neputând să se desfăteze cu simţirea sufletului, ci iubind laudele omeneşti şi ştiinţele acestei lumi pierzătoare de suflete. Cei ce au plinit poruncile Domnului cu frică şi cu dragoste s-au sfinţit, au dobândit adevărata înţelepciune, au devenit prieteni ai Domnului şi mijlocitori ai noştri înaintea Domnului.