Înţelepciune biblică: Întristarea după Dumnezeu, întristarea lumii

"Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte" (II Cor. 7, 10)

Dacă versetele anterioare (8 şi 9) vorbeau despre "întristarea spre pocăinţă", aici se vorbeşte despre "pocăinţa spre mântuire". Şi mai mult decât atât, se vorbeşte despre două noţiuni fundamentale - "întristarea după Dumnezeu" şi "întristarea lumii". Deşi ambele au aceeaşi origine (făptuirea răului), acestea conduc către destinaţii diferite: pocăinţa, iar de aici mântuirea şi, respectiv, moartea. Dacă manifestările "întristării după Dumnezeu" şi ale pocăinţei nu sunt enumerate decât în versetul următor, înţelesul acesteia nu poate fi dedus decât din context. În opinia comentatorilor, "întristarea după Dumnezeu" denumeşte regretul răului făptuit faţă de Dumnezeu (păcat) şi faţă de om (greşeală). Această întristare este pe voia lui Dumnezeu, dreaptă şi aduce pocăinţa pe care nimeni nu o poate regreta ("fără părere de rău"). "Întristarea lumii" denumeşte regretul faţă de consecinţele păcatului care ţin de ordinea lumească (pierderi materiale etc). Spre deosebire de prima, aceasta nu poate aduce nici o schimbare interioară, ci rămâne superficială. Exact ca şi cu boala: una este tratarea manifestărilor şi alta rădăcina. Fuga nu este faţă de omul cel vechi, omul păcatului, ci doar faţă de durere. În cazul corintenilor, pocăinţa a însemnat evitarea păcatelor şi, mai mult, a păcatului în sine. Iată întrebarea acută pe care ne-o adresează Sfântul Apostol Pavel prin felul în care au tălmăcit acest verset Părinţii Bisericii: regretăm păcatul pentru că acesta ne îndepărtează de la faţa lui Dumnezeu ("întristarea după Dumnezeu") sau pentru că aduce suferinţă ("întristarea lumească")? (Drd. Nicolae Drăguşin) @ Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la george.aniculoaie@ziarullumina.ro