Înţelepciune biblică: Judecata aproapelui

"Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci aceleaşi lucruri faci şi tu care judeci." (Romani 2, 1)

Iată descrierea unuia dintre cele mai grave păcate, care în zilele noastre a ajuns să fie uşor trecut cu vederea: judecarea aproapelui. Puţini creştini adevăraţi mai ţin cont de faptul că singurul Judecător Drept este Dumnezeu, iar sarcina de a judeca Îi revine exclusiv Lui. Pornind de la o simplă vorbă rea la adresa aproapelui, ajungând la bârfă, apoi la judecată şi chiar la osândire, omul uită că semenul său îi este egal şi că aceleaşi păcate le putem săvârşi cu toţii. Avva Dorotei ne arată diferenţa dintre aceste două păcate, judecata şi osândirea: "Osândirea înseamnă nu numai să judece cineva, dar şi să-l anuleze pe aproapele, să-i fie silă ca de ceva scârbos. Desigur, păcatul acesta este mai rău decât judecata şi mult mai pierzător." Mergând pe calea mântuirii, creştinul trebuie să ia seama doar la propriile păcate. Căci Hristos a vorbit celor care îşi judecă aproapele: "Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul aproapelui tău!" (Mt. 7, 5). Astfel, ne-a arătat că de multe ori păcatele celor care judecă şi osândesc sunt mai mari decât păcatele celor judecaţi. De-a lungul întregii Scripturi, lui Dumnezeu îi este atribuit şi "titlul" de Judecător. "Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung răbdător; nu aduce mânie în fiecare zi." (Ps. 7, 11). Putem lua aminte la vorbele Sfântului Vasile cel Mare, care în tâlcuirea acestui verset ne aminteşte că "nimic din cele ce se întâmplă în viaţă nu se întâmplă fără judecată, ci Dumnezeu măsoară cu aceeaşi măsură cu care omul şi-a măsurat mai dinainte faptele din timpul vieţii lui. "De aceea, este esenţial ca fiecare om să se judece pe sine pentru a se elibera de sub povara păcatelor şi pentru a-i fi mai uşor la Judecata Universală. Astfel, ştiind că vor exista două Judecăţi la care va lua parte, Judecata Particulară şi cea Universală, omul trebuie să se pregătească din timp, având grijă să se judece, cu asprime chiar, pe sine însuşi. Aşadar, observăm că este neapărată nevoie de cele trei virtuţi principale în viaţa unui creştin adevărat: credinţa, nădejdea şi dragostea.