Înţelepciune biblică: Omul, principiu al creaţiei

"Şi Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărână luată din pământ, şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul întru suflet viu." (Fac. 2, 7)

Cartea Facerii cuprinde două relatări asupra creaţiei omului. Prima are în centru universul ca întreg. Centrul celei de-a doua este omul - omul ca principiu al creaţiei. Versetul de mai sus reprezintă nucleul acestei relatări. Astfel, în acest verset se găseşte chintesenţa viziunii biblice asupra omului (sau, în termeni de specialitate, antropologia creştină). Foarte multe din cele care s-au spus despre om (în celelalte scrieri ale Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi ale altor învăţaţi) reprezintă comentarii, interpretări ale acestui fragment. Aflăm că Dumnezeu "l-a zidit pe om din ţărână luată din pământ şi a suflat asupra lui suflare de viaţă". Cu alte cuvinte, omul a fost făcut din trup ("ţărână din pământ") şi suflet ("suflare de viaţă"). Această viziune diferă radical de multe curente filosofice ale timpului (platonism, gnosticism, neoplatonism, origenism) care tindeau să considere trupul o realitate secundară în raport cu sufletul, "o închisoare a sufletului". Viziunea creştină se opune însă şi materialismului (prezent mai ales în vremurile noastre) care percepe omul doar ca pe o realitate exclusiv fizică, biologică. Pe urmele Părinţilor Bisericii (mai ales Sfinţii Grigorie de Nyssa, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin), Jean-Claude Larchet spune că omul reprezintă frământătura trupului şi a sufletului; nici trupul şi nici sufletul nu pot exista independent unul de celălalt. Despărţirea celor două la moarte este temporară; la Judecata de Apoi toţi cei adormiţi vor învia în trupurile pe care le-au avut. "Ţărâna din pământ" nu înseamnă că trupul este netrebnic; sintagma este un semn al puterii divine şi o sugestie a faptului că în om se află elementele din care a fost alcătuit universul (omul ca microcosmos).