Înţelepciune biblică: Relaţia cu tine este relaţia cu El

"Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi

înaintea oamenilor." (II Corinteni 8, 21) Sunt unii creştini care cred că dacă merg la biserică, se roagă şi postesc este tot ceea ce trebuie să facă pentru a se mântui. Ei consideră că o înfăţişare evlavioasă de credinţă puternică este ceea ce vrea Dumnezeu. Biserica însă învaţă că manifestarea credinţei se face în primul rând prin raportul pe care credinciosul îl are cu aproapele. Mai mult, judecata lui Hristos se va face pe criteriul milosteniei, ca iubire milostivă a aproapelui, şi nu după numărul de metanii, kilogramele slăbite prin post sau orele "pierdute" în rugăciune. Nimic din toate acestea nu trebuie lepădate, dar trebuie înţeles faptul că rugăciunea, postul, metaniile sunt doar ajutor pentru o viaţă mai bună în primul rând cu propria persoană ca raportare la celălalt şi, inevitabil, la Dumnezeu. Creştinul nu trebuie să aibă o viaţă diferită, la serviciu sau acasă, uitând de Dumnezeu sau ignorându-l pe aproapele, în timp ce ţine postul, se roagă sau trece pe la biserică. Nimic din toate acestea nu contează, nu-şi au rostul în lipsa apropierii reale şi profunde de omul de lângă noi. Rugăciunea lui Iisus este "ca toţi să fie una", iar aceasta nu se poate întâmpla prin dispreţuirea sau desconsiderarea celuilalt. Desigur, fiecare om poate avea ideile lui tari, poate suferi de metehnele sau lipsurile lui, tocmai pentru că fiecare om creşte spiritual şi, deşi ne comportăm diferit în funcţie de mediu sau anturaj, trebuie mereu avut în vedere că celălalt este un alt eu în legătură cu Dumnezeu. El nu este păcătos, nu este altceva şi, în nici un caz, el nu este unealta diavolului. Celălalt este eu când mă uit în oglindă. Este eu când mă lupt sau cad pradă păcatului, este eu când iubesc sau sunt naiv, este eu în ignoranţă sau dispreţ. Celălalt este eu pe care îl iubesc ca pe mine. Aceasta pentru că pe mine mă vreau fericit, pe mine mă vreau în Rai, pe mine mă vreau în comuniune cu Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu creşte în mine mai mult sau mai puţin, la fel creşte şi în celălalt, mai mult sau mai imperceptibil. De aceea, raportarea la celălalt nu poate fi decât ca raportarea la mine sau la Dumnezeu, cu particularităţile aferente momentului. Dar relaţia mea cu celălalt este chip al relaţiei mele cu Dumnezeu. (Alexandru Ulea) @Aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresa redacţiei şi la george.aniculoaie@ziarullumina.ro