Înţelepciune biblică: Sensurile crucii

"Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie." (Marcu 8, 34)

Crucea face parte zilnic din viaţa noastră; atunci când ne închinăm, mişcarea mâinii fiecăruia dintre noi închipuie o cruce asupra noastră, pe care ne-o asumăm, în fond. Ea este o formă a rugăciunii exprimate cu trupul, este gândul pios transformat în semn văzut al credinţei interioare. De altfel, crucea reprezintă în matematică semnele "plus" şi "înmulţit"; într-adevăr, dacă ne ducem fiecare crucea care ne-a fost dată, cu răbdare, credincioşie şi efort duhovnicesc, mulţumind lui Dumnezeu pentru bune şi rele, putem spera ca la sfârşitul vieţii noastre să ne învrednicim şi noi de intrarea în Împărăţia Cerurilor, aşa cum un atlet câştigă la sfârşitul cursei cununa biruinţei. Dacă în Vechiul Testament răstignirea era o pedeapsă, în Noul Testament crucea este un mijloc pentru mântuire, o armă a creştinilor împotriva celui rău, o cheie care descuie Raiul, fiindcă pe cruce S-a jertfit Hristos pentru a ispăşi păcatele lumii iar la sfârşit "se va arăta pe cer semnul Fiului Omului" (Matei 24, 30). Braţele crucii arată un sens spre cer, adică trăind după lege să putem spera în mântuire, alt sens înspre pământ, să nu uităm că din pământ suntem, iar cele două sensuri orizontale ne arată că Dumnezeu ne-a lăsat lumea spre cunoaştere, zicând încă de la început: "umpleţi pământul şi-l supuneţi" (Facere 1, 28), căci lauda Lui este "pe pământ şi în cer" (Ps. 148, 13).