Înţelepciune biblică: Urcuşul duhovnicesc: de la teamă la iubire

"Să se teamă de Domnul tot pământul şi de El să se cutremure toţi locuitorii lumii." (Psalmul 32, 8)

Sfânta Scriptură, de la primele sale cărţi până la ultimele, este o paradigmă a vieţii omului, de la vârsta prunciei până la cea a bătrâneţilor sale. După cum fiul, în vremea copilăriei sale, respectă voinţa părintelui şi sfaturile acestuia, deoarece se teme de pedeapsă, frica fiind cea care defineşte relaţia lor, iar la vremea maturităţii iubirea înlocuieşte treptat teama, tot astfel evoluează şi relaţia om - Dumnezeu în Sfânta Scriptură. Însă, nu fără a lipsi în totalitate iubirea la vremea copilăriei. Vedem că după ce Moise primeşte pentru a doua oară tablele legii, el concluzionează: "Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? - Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-l iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău" (Deut. 10, 12), iar de aici pe parcursul Vechiului Testament se insistă cu precădere asupra temerii de Dumnezeu. Astfel, "fericirea este a celor care se tem de Dumnezeu şi se sfiesc în faţa Lui" (Eccl. 8, 12), căci "cine se teme de Dumnezeu scapă din toate" (Eccl. 7, 18), deoarece "pe cât este de departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El" (Ps. 102, 11) sau "în ce chip milueşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El" (Ps. 102, 13). Iar cartea Ecclesiastul conchide: "Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit, aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui!" (Eccl. 12, 13). Însă, după ce a trecut vremea acestei copilării, în care omul a fost rob "înţelesurilor celor slabe", a venit şi vremea maturităţii sale, în care Înţelepciunea lui Dumnezeu S-a întrupat şi a adus lumii cunoaşterea celor adânci ale lui Dumnezeu, atât cât a fost cu putinţă omului. Întrebat fiind Domnul Hristos care este cea mai mare poruncă a Legii, El a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău" (Mt. 22, 37; Mc. 12, 29; Lc. 10, 27). Dar, pentru a ajunge omul la această iubire, care este apogeul unui urcuş duhovnicesc, trebuie mai întâi să treacă prin etapele de început (prin teamă), pentru a fi ferit de exagerările întâlnite astăzi în numeroasele secte creştine, şi apoi să se desăvârşească în iubire: "În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire" (I In. 4, 18).