Înţelepciunea, Credinţa, Nădejdea şi Dragostea - icoane muceniceşti din primele veacuri

Sfânta Muceniţă Sofia ală­turi de fiicele ei, Pistis, Elpis şi Agapi, s-au nevoit în primele veacuri ale Bisericii creştine, primind cununa muceniciei la Roma, în timpul împăratului Adrian (117-138), fiind modele de­săvârşite de mărturisire şi jertfă mucenicească ale Bisericii primare.

În tumultul căutărilor după adevăr, sufletul urcă neîncetat spre desăvârşire, nevoindu-se să dobândească din plin harul Duhului Sfânt prin lucrarea virtuţilor. Sfântul Apostol Pavel ne asigură de faptul că încununarea vine la sfârşit, dintre toate rămânând „acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Cor. 13, 13). În istoria hagiografică a martirilor Bisericii primare, Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea) şi Agapi (Dragostea) au valoare de nume proprii, desemnând trei surori care, alături de mama lor, Sofia (Înţelepciunea), au mărturisit luminat credinţa în Mântuitorul Hristos.

Cele trei flori ale Înţelepciunii

Sfânta Muceniţă Sofia era soţia unui patrician roman. Era o femeie de viţă nobilă, aleasă prin înţelepciunea pe care o purta ca pe o virtute în numele ce-l primise la botez. Alături de soţul ei, sfânta muceniţă a locuit mai întâi în Antiohia, unde a născut cele trei fiice ale sale: Pistis, Elpis şi Agapi. Bucurându-se din plin de daruri alese, cele trei flori ale Sofiei se deosebeau prin frumuseţea şi înţelepciunea lor. Erau încă mici când părinţii s-au mutat din Antiohia la Roma, tocmai pentru a dărui celor trei vlăstare cea mai aleasă educaţie. Pe lângă cele învăţate de la dascăli, cele trei fiice se bucurau de o predanie creştină aparte, în duhul celor mai alese virtuţi, învăţând de la mama lor bunătatea, smerenia, frica de Dumnezeu şi, mai pe urmă, întreaga învăţătură a Bisericii. Nobila doamnă a rămas însă văduvă la numai doisprezece ani de la căsătorie. Cu toate acestea, şi-a purtat crucea cu mare cinste, implicându-se şi mai mult în învăţătura creştină a fiicelor ei. Pe toate le-a rânduit cu înţelepciune şi, când cele trei fete au început să înflorească, Sfânta Sofia le-a învăţat să mărturisească credinţa în care se născuseră şi crescuseră.

Persecutate pentru darul frumuseţii creştine

Auzind de frumuseţea şi darurile alese ale celor trei copile, împăratul Adrian al Romei le-a chemat la sine. Fusese înştiinţat, de asemenea, despre credinţa lor şi dorea acum să le ispitească. Îna­intea lui Adrian, fecioarele au fost însoţite de mama lor, care le îndemna cu putere să nu se lepede de Hristos: „Băgaţi de seamă, fiicele mele, ca inimile voastre să nu se arate nevrednice, lipindu-se de duhul acestei lumi, să nu se depărteze de harul Duhului Sfânt. Înduraţi, o, fiicele mele, ca să ajungeţi alături de Mirele Hristos şi să intraţi cu El în cămara de nuntă”. La vremea supunerii lor la cazne Pistis avea 12 ani, Elpis 10 şi Agapi 9.

La început, împăratul le-a obligat să aducă jertfe lui Apolo şi rând pe rând sfintele muceniţe au refuzat. Prima aruncată la cazne a fost fiica cea mare, Pistis. Comandantul gărzii imperiale a dat poruncă să fie bătută cu vine de bou, să i se taie părţi din trup şi să fie aruncată într-un cazan cu smoală. Cu toate acestea, pe fericita muceniţă focul n-a vătămat-o şi, neîncetând să se roage, smoala s-a făcut ca roua de răcoritoare şi mulţi dintre cei care erau de faţă au crezut în Dumnezeu pentru minunile întâmplate. Văzând toate acestea şi temându-se ca cei care deveneau credincioşi să nu i se ridice împotrivă, a poruncit să i se taie capul mucenicei.

Mărturisirea mucenicească

Pe Elpis soldaţii au bătut-o şi au aruncat-o în văpaia focului, însă inima flăcării s-a făcut ca zăpada. Şi văzând acestea pentru a doua oară, împăratul a poruncit „să i se taie capul”, mama ei luându-i trupul din cetate.

Privind la toate acestea plină de durere, Sfânta Muceniţă Sofia şi-a încurajat din nou fiica cea mică, pe Agapi, să îndure până la capăt suferinţa şi să nu se lepede de Hristos. „Şi guvernatorul a poruncit să o tortureze prin tragere pe roată. Sfânta muceniţă a strigat însă după ajutor la Hristos, ca să aibă putere să îndure, şi Dumnezeu a trimis un înger care a sfărâmat roata. Şi împăratul iarăşi a poruncit să o arunce într-un cazan încins, şi făcându-i semnul crucii pe faţă, deîndată ce a intrat acolo, fiertura s-a transformat în rouă. Şi cei care erau de faţă au văzut doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb stând alături de dânsa şi slujindu-i, mirându-se cu toţii peste măsură. Şi mulţi dintre ei au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, şi soldaţii şi-au tăiat singuri mâinile şi au devenit martiri” (Book of the Saints of the Ethiopian Church, Cam­bridge, 1928, pp. 565-566). La final, ighemonul a poruncit să i se taie capul şi acestei fete, iar trupul să fie aruncat afară.

Sfânta Sofia a reuşit să ridice din locul supliciului trupurile celor trei fete. Le-a dus la marginea cetăţii, unde le-a jelit şi le-a udat cu multe lacrimi şi îngropându-le, s-a rugat la Dumnezeu să o izbăvească. Domnul i-a ascultat rugăciunea, aşezând-o cu sufletul lângă fiicele sale. După martirajul celor patru muceniţe, hagiografii consemnează faptul că Adrian, împăratul persecutor, s-a îmbolnăvit atât de rău încât ochii i-au ieşit din orbite, iar carnea i-a căzut de pe oase. S-a sfârşit aşadar de moarte năprasnică, tocmai pentru că Dumnezeu „l-a pedepsit pentru fecioare” (Book of the Saints of the Ethiopian Church, p. 566).

Sfintele moaştele ale celor patru muceniţe romane au fost descoperite mai târziu pe Via Aurelia, în Roma. Locul a fost marcat mai apoi de ridicarea unei biserici în cinstea Sfântului Mare Mucenic Pangratie.