Întruniri ale forurilor eparhiale ale Arhiepiscopiei Târgoviştei
În Aula „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” a Reședinței eparhiale din Târgoviște s-au desfășurat marți, 18 ianuarie, lucrările Consiliului şi Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Târgoviştei, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. În cadrul acestora a fost prezentat bilanţul activităţii organismelor eparhiale din anul 2021.
Mai întâi a avut loc şedinţa Consiliului eparhial, cu participarea membrilor, în cadrul căreia au fost prezentate rapoartele sectoarelor de activitate din cadrul Centrului eparhial. Ulterior, a avut loc ultima întrunire a Adunării eparhiale din mandatul 2018-2022, aceasta fiind precedată de săvârșirea slujbei de Te Deum în Paraclisul eparhial `Kretzulescu~ de către un sobor de slujitori, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nifon, se arată pe site-ul arhiepiscopiatargovistei.ro.
În cuvântul inaugural, Înaltpreasfinția Sa a evocat principalele provocări pastoral-misionare ale contemporaneității, dar și cele mai importante realizări eparhiale din anul 2021, accentuând intensa activitate social-filantropică, în special sprijinirea celor ce au resimțit efectele nefaste ale crizei pandemice actuale, dar și efervescența culturală, buna organizare administrativă și economică. Ierarhul a evidențiat rolul deosebit de important al Bisericii în lumea de azi, ca instituție ce împărtășește speranța și încrederea izvorâte din principiile Evangheliei lui Hristos, sădește, apără și promovează valorile tradiționale creștine, românești și europene, reprezentând, astfel, reperul moral fundamental al societății actuale.
În continuare, rapoartele sectoarelor eparhiale prezentate în cadrul Adunării eparhiale au rezumat activitatea intensă a arhiepiscopiei din anul ce a trecut. Din perspectivă social-filantropică, au fost ajutate 184.521 de persoane cu pachete cu alimente, porţii de hrană caldă, îmbrăcăminte și alte bunuri, precum şi ajutoare financiare, în valoare totală de peste 4 milioane de lei.
Din punct de vedere cultural, la nivelul eparhiei au fost tipărite o seamă de volume şi broşuri, cele mai importante titluri fiind: „Voievodul Mihai Viteazul - apărător și mărturisitor al credinței strămoșești”, „Sfântul Ianache Văcărescu - mărturisitor al credinței străbune dimpreună cu Sfinții Martiri Brâncoveni”, „Voievodul Radu cel Mare - sprijinitor al Ortodoxiei, promotor al culturii și al tiparului”.
În ceea ce priveşte misiunea educațională, eparhia a sprijinit în activitatea şcolară 20 de elevi prin acordarea bursei de excelență „Sfântul Ierarh Nifon”, în valoare de 5.200 de lei lunar.
Prezentările rapoartelor sectoarelor eparhiale au fost însoţite de proiecţii care au ilustrat prin statistici şi imagini de la evenimente activitatea desfăşurată la nivelul eparhiei în cursul anului 2021.