Învăţătorii ar putea deveni titulari doar după terminarea facultăţii de profil
În noua lege a învăţământului preuniversitar specializarea „învăţător” nu s-ar regăsi în oferta educaţională a liceelor pedagogice, potrivit unor ştiri apărute pe surse. În acest context, la Conferinţa Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România, desfăşurată la sfârşitul lunii ianuarie, la Timişoara, s-a emis o rezoluţie care a fost înaintată Ministerului Educaţiei şi care cuprinde mai multe propuneri privind parcursul educaţional al viitorilor dascăli.
Prevederi din proiectul noilor legi ale educaţiei au fost dezvăluite „pe surse” în spaţiul public, iar în ultimele două săptămâni acestea au declanşat numeroase discuţii contradictorii. Una dintre măsurile care ar urma să fie puse în practică prin adoptarea noii legi a învăţământului preunversitar este desfiinţarea specializării „învăţător-educatoare” din oferta educaţională a liceelor pedagogice, iar pentru a ocupa un post va fi necesară urmarea facultăţii de profil (Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar). În consecinţă, liceele pedagogice ar urma să pregătească elevii doar la specializările „educator-puericultor” şi „instructor de educaţie extraşcolară”.
În acest context, la Conferinţa Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România, desfăşurată la sfârşitul lunii ianuarie, la Timişoara, şi la care au participat reprezentanţi ai ministerului de resort, ai asociaţiilor de părinţi, precum şi reprezentanţi ai colegiilor şi liceelor cu profil pedagogic din ţară, s-a discutat intens pe tema „Locul și rolul liceelor pedagogice în profesionalizarea carierei didactice și în dezvoltarea educației timpurii în România (analiză și soluții din perspectiva relației educație timpurie-învățământ primar-liceu pedagogic-universitate-beneficiari).
„(...) Există o bună colaborare între învățământul preuniversitar pedagogic și învățământul universitar pedagogic, precum și dovezi pertinente privind rolul și locul semnificativ al liceelor și colegiilor pedagogice în procesul de pregătire și profesionalizare pentru cariera didactică, prin studii de licență și masterat”, a fost una dintre concluziile participanţilor, potrivit rezoluţiei făcute publice de Asociaţia Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice (ANCLP).
Totodată, participanţii şi-au asumat un angajament de susţinere şi intensificare a sprijinului şi implicării membrilor ANCLP „în profesionalizarea carierei didactice pe ruta liceu pedagogic - studii de licenţă pentru formarea cadrelor didactice pentru învăţământul primar cu păstrarea specializării de învăţător la liceele şi colegiile pedagogice şi cu posibilitatea ca aceştia să poată fi angajaţi în învăţământ pe perioadă determinată, urmând să poată obţine titularizarea în învăţământ numai după finalizarea studiilor de licenţă”.
Reprezentanţii liceelor pedagogice solicită înfiinţarea unei noi specializări, „educator/educatoare pentru educaţia timpurie”, care să comaseze alte două specializări existente în acest moment, „educator-puericultor” şi „educatoare”, precum şi inițierea unor programe-pilot de formare și specializare în profesii care să susțină educația incluzivă și de calitate.
Proiectul legilor educaţiei, inclusiv prevederea privind desfiinţarea specializării „învăţător”, a tulburat apele în interiorul coaliţiei de guvernare, social-democraţii declarând că se vor opune mai multor articole de lege. Mai mult, dacă secretarului de stat Florin Lixandru nu-i vor fi redate atribuţiile, PSD, prin vocea lui Vasile Dâncu, a anunţat că va solicita demisia ministrului Ligia Deca (susţinută de PNL).
Legile educaţiei, în varianta ministrului Deca, nu au fost prezentate încă în dezbatere publică. După ce vor primi avizele ministeriale, vor fi aprobate în şedinţă de Guvern şi transmise în Parlament pentru adoptarea lor. (O. N.)