Inventatorii şi-au dat întâlnire la EUROINVENT
A opta ediţie a Expoziţiei Europene a Creativităţii şi Inovării, EUROINVENT, desfăşurată, la sfârşitul săptămânii trecute, la Iaşi, a reunit 17 universităţi, 12 institute de cercetare, 11 companii, asociaţii ale inventatorilor şi peste 20 de inventatori independenţi din 42 de ţări. Invenția premiată cu Marele Trofeu a fost husa care încarcă telefonul cu energie regenerabilă.
Peste 500 de invenţii au putut fi văzute, la sfârşitul săptămânii trecute, la Iaşi, în cadrul celei de-a opta ediţii a Expoziţiei Europene a Creativităţii şi Inovării, EUROINVENT, un eveniment european de elită în domeniul cercetării, singurul din România care se desfăşoară cu sprijinul International Federation of Inventors Associations (IFIA) şi al World Inventions Intellectual Property Associations (WIIPA). Au prezentat invenţii 17 universităţi, 12 institute de cercetare, 11 companii, asociaţii ale inventatorilor şi peste 20 de inventatori independenţi din 42 de ţări. Acestea au fost clasificate în 14 categorii, participanţii fiind preocupaţi atât de găsirea unor soluţii ieftine şi prietenoase cu mediul, în domenii precum industria maşinilor şi transport, construcţii şi materiale de construcţii, tehnologia informaţiilor şi telecomunicaţiile, cât şi de invenţii din medicină şi robotică.
Vizitatorii au putut testa, de exemplu, betonul ecologic obţinut din sticlă reciclată sau pastă de dinţi ecologică, cu multiple indicaţii, premiate deja la cele mai recente saloane internaţionale de inventică, sau dispozitive auto pentru persoane cu dizabilităţi sau cu probleme de mobilitate. Au mai fost prezentate dotări auto pentru siguranţa copiilor în caz de coliziune, huse pentru telefoane mobile cu protecţie împotriva radiaţiei electromagnetice, dispozitive care corectează postura corpului prin căşti fără fir, centură care relaxează coloana vertebrală etc. Marele Trofeu al expoziţiei i-a fost acordat lui Răzvan Mărcuş, de la Corneliu Group - Cluj, pentru husa care încarcă telefonul mobil cu energie regenerabilă, așadar, fără să mai fie nevoie de curent electric de la o priză. Potrivit inventatorului din Hunedoara, dispozitivul „ArKase” va fi disponibil pe piaţă chiar începând cu toamna acestui an. „Foarte multă lume m-a întrebat, în cadrul salonului de inventică de la Iaşi, de unde se poate cumpăra această husă şi la ce preţ. Cred că o să apară în toamnă, sunt în discuţii cu un grup de potenţiali investitori. Preţul acestei huse va fi undeva la 150 de euro, similar cu cel al bateriilor simple, reîncărcabile, bune din punct de vedere calitativ”, a declarat Răzvan Mărcuş, citat de Agerpres. Acesta a explicat că husa captează şi transformă în energie electrică semnalele GPS, wi-fi, undele radio, zgomotul, mişcarea, energia fotovoltaică şi chiar temperatura palmei utilizatorului. Energia pe care o produce este suficientă pentru funcţionarea unui telefon mobil, a unei tablete sau a altor gadgeturi moderne.
În prezent, inventatorul husei studiază posibilitatea reducerii acesteia de la 8 mm la circa 3 mm. Premiul pentru cel mai tânăr inventator a fost acordat unui grup de trei tineri liceeni din Vietnam, care au realizat un sistem de monitorizare a mediului cu dispozitiv de alarmare la atingerea pragului de poluare. Premiul pentru cel mai în vârstă inventator a fost acordat lui Ion Bulhac (78 de ani), iar Mariana Rodica Ion, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie, ICECHIM Bucureşti, a primit Premiul naţional pentru femei inventator. Printre premiile acordate mai amintim: cel pentru medicină, oferit Institutului pentru Medicină de Urgenţă din Republica Moldova, şi cel pentru popularitate, care a revenit echipei „TUIAȘI Racing Team”, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi.