Învierea Domnului, bucurie și lumină pentru toți
Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor. Ea este „Paştile Domnului” când „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. În ziua Învierii „Paştile cele sfinţite” nouă ni s-au arătat şi ne-am „luminat cu prăznuirea”.
De Înviere, conform cântărilor din Penticostar, „prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului” şi începerea „altei vieţi veşnice”. De aceea, pentru noi, creştinii, Învierea Domnului este „împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor” şi „sărbătoare a sărbătorilor”.
Legat de importanţa sărbătorii pascale în Ortodoxie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel precizează: „Cu adevărat, Paştele, ca sărbătoare a Învierii lui Hristos, reprezintă culmea întregii vieţi liturgice ortodoxe. Sărbătoarea Paştelui desăvârşeşte, recapitulează, pătrunde şi dă sens tuturor celorlalte sărbători ale Bisericii Ortodoxe” („Înviere şi Paşti în Ortodoxie” în Comori ale Ortodoxiei, editura Trinitas, Iaşi, 2007, p. 167).
Din Duminica Paştilor prăznuim vreme de 40 de zile Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fundamentul credinţei noastre, pentru că Domnul Hristos cu moartea Lui a călcat moartea şi cu Învierea Sa ne-a dăruit viaţă veşnică.
Conform relatărilor Sfintelor Evanghelii şi a Tradiţiei apostolice, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a înviat a treia zi după moartea Sa pe Cruce şi îngroparea Lui de către Iosif din Arimateea şi Nicodim.
Hristos S-a pogorât la iad şi a zdrobit puterea răului asupra neamului omenesc, înviind „ca un biruitor”. Domnul nu a înviat pe toţi cei ce erau în iad, „ci numai pe cei care au ales să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac” ce erau ţinute în iad le-a eliberat „şi a dăruit tuturor” posibilitatea „să urce la cer”. Aceste lucruri ni le spune Sinaxarul care, legat de Învierea Domnului, precizează: „La miezul nopţii, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat şi un înger s-a pogorât şi a răsturnat piatra de pe mormânt”. Îngerul descoperă mormântul gol, adică adevărul fundamental pentru umanitate, că Hristos a înviat.
Legionarii romani, în faţa vederii angelice, părăsesc locul unde păzeau mormântul, fugind în cetatea Ierusalimului. După acest moment vin la mormânt femeile mironosiţe, „după miezul nopţii, aproape de revărsatul zorilor” (Sinaxar).
Prima persoană care află de Înviere este Maica Domnului, care este identificată de tradiţie prin „cealaltă Marie” (Matei 28, 1) sau „Maria mama lui Iacov” (Marcu 16, 1) şi „Maria lui Iacov” (Luca 24, 10).
Tradiţia creştină comsemnează că Dreptul Iosif era văduv când a devenit ocrotitorul Sfintei Fecioare Maria şi avea patru fii : Iacov, Iosi, Simion, Iuda, şi trei fiice: Estera, Tamara, Salomeea lui Zevedei. După moartea lui Iosif, conform rânduielii iudaice, conducătorul familiei a devenit fiul mai mare, Iacov. De aceea Maica Domnului este numită Maria lui Iacov.
Cea care este consemnată în Sfintele Evanghelii că-L vede prima pe Domnul Înviat este Maria Magdalena. După cum ne spune Sinaxarul, acest lucru se întâmplă pentru „a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său”.
Maria Magdalena vede „piatra ridicată de pe mormânt” (Ioan 20, 1) şi pe îngerul „care stătea pe piatră”, iar Sinaxarul precizează că ea a văzut şi îngerii ce se aflau în mormânt, „care au vestit Învierea Domnului”. După ce primeşte vestea Învierii, merge şi-i anunţă pe ucenici, iar Petru şi Ioan vin la mormânt şi constată că este gol.
Întorcându-se Maria Magdalena la mormânt alături de „cealaltă Marie”, sunt întâmpinate de Hristos, Care le spune: „Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” (Matei 28, 9).
Sinaxarul ne spune că „la revărsatul zorilor” au venit la mormânt „celelalte femei”, alături de care se afla şi Maria Magdalena: „Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus”. Îngerii vorbesc cu Maria Magdalena: „Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus” (Ioan 20, 13).
Când ea ridică privirea, vede pe Iisus, dar crede că este grădinarul, pentru că mormântul se afla într-o grădină. Atunci Domnul i Se adresează spunând: „Maria!” (Ioan 20, 16), iar ea recunoaşte pe Învăţătorul pe Care L-a urmat în activitatea Sa mesianică: „Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)”. Mântuitorul îi spune: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17).
Despre venirea mironosiţelor la mormânt în ziua Învierii Domnului, Sinaxarul precizează: „femeile au venit la mormânt adesea şi între ele era şi Născătoarea de Dumnezeu”. Cântările din Penticostar ne spun: „Femeile cele de Dumnezeu înţelepţite, cu miruri către Tine au alergat”. De asemenea, din troparul Învierii aflăm: „Foarte de dimineaţă, mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi Învierea”.
Aceste femei mironosiţe care s-au bucurat, datorită curajului lor, să fie primii martori ai Învierii sunt sărbătorite în a treia duminică după Paşti. Conform Sfintei Scripturi şi tradiţiei bisericeşti, între femeile mironosiţe le regăsim pe Maria Magdalena, Salomea, Ioana soţia lui Huza, Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, Maria lui Cleopa şi Suzana. Alături de ele au mai fost şi alte femei mironosiţe pe care nu le ştim cu numele, dar despre care Sinaxarul din Duminica a treia după Paşti precizează: „au mai fost încă şi multe altele, care, după cum istoriseşte dumnezeiescul Luca, slujeau lui Hristos şi Ucenicilor Lui, din avutul lor”. Ele sunt martorii Învierii lui Hristos şi pentru creştini sunt un exemplu de devotament, curaj, dragoste şi credinţă în urmarea Domnului.
De asemenea, model de mărturisire a Învierii și dumnezeirii Domnului Hristos este și Toma, pomenit în Duminica a doua după Sfintele Paști.
Pentru noi, creştinii ortodocşi, Sfintele Paşti este timpul luminos în care mărturisim că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat, S-a născut din Fecioară, S-a răstignit şi S-a îngropat, iar a treia zi a înviat pentru a mântui neamul omenesc. Acum, plini de bucurie, vestim lumii că Hristos a Înviat!, dăruindu-ne viaţă veşnică.