Învierea lui Hristos ne ridică din păcatul aducător de suferinţă

Perioada bucuriei pascale se prelungeşte din Săptămâna Luminată până la sărbătoarea Înălţării Domnului. În aceste 40 de zile de serbare pascală Biserica ne arată importanţa acestui eveniment pentru mântuirea ­neamului omenesc şi teologhiseşte, prin cântările ei, despre înţelesurile adânci ale tainei Învierii Mântuitorului. 

Toate duminicile din această perioadă au în centru pe martorii Învierii Domnului şi evenimentele petrecute în timpul activităţii mesianice a Mântuitorului Iisus Hristos din perioada sărbătorii iudaice a Cincizecimii: „Astfel prăznuim pe Toma şi pe mironosiţe, spre dovedirea Învierii lui Hristos din morţi; iar celelalte, petrecute până la ­Înălţare, le prăznuim fiindcă au fost săvârşite în chip deosebit în timpul prăznuirii de către iudei a Cincizecimii” (Sinaxarul din Penticostar la Duminica a 4-a după Paşti).

Unul dintre evenimentele minunate petrecute în Ierusalim în timpul Cincizecimii în urmă cu 2.000 de ani este minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda, pe care o sărbătorim în această a 4-a Duminică după Paşti. După cum ne spune şi Sinaxarul: „În această zi, Duminica a 4-a după Paşti, facem pomenirea slăbănogului şi prăznuim minunea vindecării lui făcută de Domnul... Vindecarea slăbănogului se prăznuieşte acum fiindcă şi ea s-a petrecut în vremea Cincizecimii iudeilor, ca şi a orbului şi ca şi întâmplarea cu samarineanca”.

Mântuitorul vine la Ierusalim, în timpul activităţii Sale mesianice, ca să participe la sărbătoarea iudaică a Cincizecimii. Aici, la scăldătoarea cu cinci pridvoare numită Vitezda, lângă Poarta Oilor, Domnul nostru Iisus Hristos îl vindecă pe slăbănogul care de 38 de ani era bolnav. Vitezda fusese zidită de regele Solomon şi aici se întâmplau minuni, pentru că „un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut” (Ioan 5, 4). Acest eveniment angelic se petrecea o singură dată pe an, după cum precizează Sinaxarul.

Imnografia acestei duminici ne prezintă sintetic în slava de la Stihoavna Vecerniei relatarea biblică a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul despre vindecarea minunată a slăbănogului: „La pridvorul lui Solomon, acolo zăcea mulţime de bolnavi; şi înjumătăţindu-se Praznicul, a aflat Hristos pe un slăbănog zăcând de treizeci şi opt de ani, şi cu glas de Stăpân a zis către dânsul: Voieşti să fii sănătos? Iar cel bolnav a răspuns: Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa. Iar El a zis către dânsul: Ridică-ţi patul tău; iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti! Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, trimite-ne nouă, Doamne, mare milă”.

Cel vindecat de Mântuitorul la Vitezda se numea Iaron, după cum ne spune Sinaxarul, şi de la el învăţăm răbdarea în aşteptarea Omului care să ne ajute să ne vindecăm de suferinţele noastre sufleteşti şi trupeşti. Acest Om este Domnul nostru Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care prin Jertfa şi Învierea Lui ne-a adus mântuirea.

Slăbănogul Iaron aştepta pe Cineva pentru a fi ajutat să intre în apa scăldătoarei când venea îngerul Domnului pentru a vindeca, dar la el vine Dumnezeu Omul, Iisus Hristos, Care îl vindecă atât de boala lui fizică, precum şi de sursa ei sufletească, păcatul.
La fel a făcut Hristos Domnul şi cu neamul omenesc cel slăbănogit de păcat, răscumpă­rându-ne cu scump Sângele Său din robia morţii: „Cu crucea Ta, Hristoase Mântuitorule, puterea morţii s-a dezlegat şi înşelăciunea diavolului s-a zdrobit; iar neamul omenesc, prin credinţă fiind mântuit, cântare Ţie totdeauna aduce” (Stihiră la Vecernia Duminicii a 4-a după Paşti). Iar Învierea Lui „raiul iarăşi a deschis”, după ce „la cei din iad pogorându-Se Hristos, le-a binevestit, zicând: Îndrăzniţi, acum am biruit! Eu sunt Învierea, Eu pe voi vă voi ridica, sfărâmând porţile morţii” (Stihiră la Vecernie). Şi acestea pentru că „Hristos din morţi S-a sculat, începătură celor adormiţi, Cel mai-întâi născut decât zidirea şi Făcătorul tuturor celor făcute; firea cea stricată a neamului nostru, întru Sine a înnoit-o; nu vei mai stăpâni de acum, moarte, căci Stăpânul tuturor puterea ta a surpat-o” (Sedealna Învierii).

Hristos săvârşeşte pentru nea­mul omenesc în chip profetic mai înainte de Jertfa şi Învierea Sa această faptă cu slăbănogul ­Iaron, care era „ca un mort neîngropat” şi este mântuit de suferinţa lui de „Doctorul sufletelor şi al trupurilor”, Iisus - Domnul Vieţii pe care Îl cinstim astfel: „Cel ce cuprinzi cu palma mâinii Tale marginile lumii, Iisuse Dumnezeule; Cel ce împreună cu Tatăl eşti
fără de început şi împreună cu Duhul Sfânt stăpâneşti toate, arătatu-Te-ai în trup, vindecând bolile şi patimile alungând; pe orbi i-ai luminat, şi pe cel slăbănog cu dumnezeiescul Tău cuvânt l-ai ridicat, poruncindu-i îndată să umble şi să ridice pe umerii săi patul care l-a purtat. Pentru aceasta, toţi, împreună cu dânsul, cântăm şi grăim: Slavă puterii Tale, Hristoase, Îndurate!” (Icos la Duminica slăbănogului).

Tot aşa cum l-a vindecat pe slăbănogul Iaron, aşteptăm şi noi ca Mântuitorul să ne izbăvească „sufletele slăbănogite de păcate” şi să ne ridice din suferinţele noastre trupeşti, mai ales acum, în vreme de grea încercare pandemică. Hristos Domnul este „Izvorul tămăduirilor” care a vindecat pe cei bolnavi şi ne-a mântuit din blestemul lui Adam.

Dacă scăldătoarea Vitezda oferea o dată pe an prin pogorârea îngerului vindecare unui bolnav, prin Hristos noi toţi am primit vindecare trecând prin apa binecuvântată a „Botezului curăţitor de toate păcatele”. Pentru că, după cum ne spune Sinaxarul, Dumnezeu „rânduise în Legea Veche să se săvârşească minuni prin mijlocirea apei, astfel încât, atunci când avea să vină Botezul, să poată fi primit cu uşurinţă”. Vitezda preînchipuie aşadar binecuvântarea apelor Botezului în care ne-am îngropat şi din care am înviat cu Hristos, de sub puterea păcatului strămoşesc. Domnul Iisus Hristos îl vindecă prin cuvânt pe slăbănog la fel cum prin cuvânt, adică prin El (Dumnezeu Fiul), Tatăl le-a adus pe toate din nefiinţă la ­fiinţă. Scăldătoarea nu mai este de ajutor atunci când Dumnezeu Omul, Iisus Hristos vine şi ne izbăveşte de slăbănogirea noastră sufletească şi trupească. Pentru că „Hristos cu patima Sa a întunecat soarele, iar cu lumina Învierii Sale a luminat toate”, El, Care „cu trupul moarte gustând, amărăciunea morţii a tăiat-o cu Învierea Sa şi pe om împotriva ei l-a întărit, nimicirea blestemului celui de demult aducând”. De aceea, „răstignirea cea necuprinsă cu mintea şi Învierea cea cu neputinţă de înţeles le propovăduim noi, credincioşii, ca pe o taină negrăită”, deoarece „moartea şi iadul s-au prădat, iar neamul omenesc în nestricăciune s-a îmbrăcat”. Din această teologhisire a imnurilor Utreniei înţelegem că Acela Care ne-a ridicat din păcatul aducător de suferinţă şi moarte este Domnul nostru Iisus Hristos Care prin Jertfa şi Învierea Sa pe toţi ne-a vindecat din boala păcatului adusă de căderea lui Adam. De aceea, noi mărturisim: „Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate și Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicându-l şi moartea pierzând-o, Paștile nestricăciunii, lumii de mântuire” (Luminânda Paştilor).