Ioan 10, 27-38
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele, şi ele vin după Mine. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. Iarăşi au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea? I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că «Eu am zis: dumnezei sunteţi?» Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată - despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: «Fiul lui Dumnezeu sunt»? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl.”
Învățătura adevărului se schimbă după starea acelora care o primesc
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentar la Evanghelia de la Ioan (2005), p. 329
„Apoi, dacă nimeni n-a răpit oile din mâna lui Iisus Hristos fiindcă Tatăl i-a dat Lui această putere de a le păzi, ar fi fost inutil să adauge: «Eu și Tată Meu una suntem». Dacă Fiul era mai mic decât Tatăl, Acela ar fi fost un cuvânt zadarnic și îndrăzneț. Sigur, prin aceste cuvinte, Iisus Hristos nu spune alt lucru decât egalitatea de putere; evreii, înțelegând-o bine, Îl loveau cu pietre pentru aceea că El se făcea egal cu Tatăl Său. Și Iisus nu zice nimic pentru a le lua această gândire. (…) El nu Se apără ca și cum ar fi vorbit rău, nici ca și cum ar fi spus un lucru fals; dimpotrivă, El îi mustră pentru că nu au o părere dreaptă despre El”.
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute, PSB 29 (1982), p. 51
„Căci învățătura adevărului se schimbă după starea acelora care o primesc. Pentru că cuvântul arată tuturor la fel ce este bine și ce este rău; iar cel ce crede în ceea ce îi arată el are înțelegerea luminată a lui și cel ce se împotrivește și nu voiește să privească cu sufletul spre raza adevărului rămâne în întunericul neștiinței”.