Ioan 14, 1-11 (Calea, Adevărul și Viața)
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să nu se tulbure inima voastră; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatălui Meu, multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă pregătesc loc. Și, dacă Mă voi duce și vă voi pregăti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu. Iar unde Mă duc Eu, voi știți; și știți și calea. Toma I-a zis: Doamne, nu știm unde Te duci; și cum putem ști calea? Iisus i-a răspuns: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și văzut. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl și ne este de ajuns. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne nouă pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – El însuși face aceste lucrări. Credeți Mie că Eu sunt întru Tatăl și Tatăl este întru Mine.”
Cum ajungem la Dumnezeu Tatăl
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 49
„Iconomia lui Dumnezeu și Mântuitorului nostru în vederea mântuirii neamului omenesc constă în ridicarea (acestuia) din căderea (adusă de păcat) și readucerea lui din înstrăinarea adusă de neascultare, în (starea) de intimitate cu Dumnezeu. Pentru aceasta S-a întrupat Hristos (a dus) viață smerită, (a suferit) patimi, cruce, înmormântare și înviere, pentru ca, imitându-L, omul mântuit să recapete acea veche înfiere. Prin urmare, pentru desăvârșirea vieții (spirituale), este necesară imitarea lui Hristos nu numai prin blândețe, smerenie și mărinimie, ci și prin moarte, după cum spune Pavel, imitatorul lui Hristos: M-am asemănat cu El prin moarte (cu speranța) că voi ajunge la învierea din morți (Filipeni 3, 10-11).”
Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 23, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 62
„Un frate a venit la ava Macarie Egipteanul și i-a zis: Ava, spune-mi cum să mă mântuiesc? Și a răspuns bătrânul: Du-te la morminte și ocărăște pe cei morți! Deci, plecând fratele, a ocărât și a bătut cu pietre (mormântul); apoi venind a spus bătrânului, iar acela i-a zis: Nu ți-au vorbit nimic? Și el a răspuns: Nu. Atunci i-a zis bătrânul: Du-te iarăși, mâine, și de data aceasta laudă-i. Deci, ducându-se fratele, i-a lăudat; i-a numit apostoli, sfinți și drepți, apoi, întorcându-se, a zis: I-am lăudat. Și l-a întrebat bătrânul: Nu ți-au răspuns nimic? Iar fratele a zis: Nu. Atunci bătrânul a zis: Vezi, le-ai spus vorbe de ocară și ei nu ți-au răspuns nimic; și le-ai spus vorbe de laudă și nu ți-au vorbit. Tot așa și tu: dacă vrei să te mântuiești, să te faci ca un mort. Să nu iei în seamă nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor, întocmai ca morții; și vei putea să te mântuiești.”
(Pr. Narcis Stupcanu)