Ioan Moschos, cronicarul călugărilor din Orient

Ioan Moschos a fost călugăr, preot şi învăţat creştin, care şi-a început viaţa de renunţare şi smerenie la Mănăstirea Sfântului Teodosie de la Ierusalim. Îndrăgostit de viaţa călugărească şi dornic de a o cunoaşte cât mai bine, a călătorit la marile chinovii monahale din Ţara Sfântă şi din Egipt, unde a strâns mărturii şi învăţături duhovniceşti de la eremiţii şi călugării experimentaţi. Ioan Moschos a aşezat în scris experienţele avute în timpul călătoriilor sale în lucraea numită "Limonariul monahal", tradusă în limba română prin sintagma "Livada duhovnicească", pentru a încuraja pe cei care aleg calea nevoinţelor monahale şi pentru a ne încredinţa de petrecerea călugărilor alături de Dumnezeu.

Ioan Moschos s-a născut în anul 550 în oraşul Damasc, sediul unei comunităţi creştine înfloritoare, care a dat Bisericii mari sfinţi, precum Ioan Damaschin şi Roman Melodul. În centrul vieţii bisericeşti se afla fenomenul monahal caracterizat prin petrecerea în pustie şi lupta neîncetată cu păcatul şi patimile, practicarea atenţiei minţii şi a contemplaţiei. Ioan Moschos s-a dedicat de tânăr "adevăratei filosofii", adică vieţii călugăreşti şi idealurilor duhovniceşti care i-au definitivat personalitatea. Călugării sunt prima linie de luptă a Bisericii În prima parte a călugăriei sale, Ioan Moschos s-a retras la Mănăstirea "Sfântul Teodosie" de la Ierusalim, unde a practicat o asceză severă sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc. Aici a realizat că experienţele şi învăţăturile bătrânilor călugări, care sunt călăuze indispensabile şi repere pentru tinerii monahi, pot fi hrană duhovnicească pentru toţi credincioşii şi remedii sigure pentru vindecarea diferitelor patimi. Călugării erau consideraţi drept prima linie de luptă a Bisericii lui Hristos împotriva păcatului şi a forţelor întunericului, şi din experienţa lor se putea constitui colecţii de scurte sintagme şi povestiri care să ofere creştinilor veritabile arme de luptă. Pentru a cunoaşte şi mai bine fenomenul monahal, răspândit într-un spaţiu geografic neprietenos şi neumblat de oamenii de rând, Ioan Moschos a întreprins vaste călătorii, pe parcursul a mai mulţi ani, în centrele monahale celebre ale Ortodoxiei din Israel, Egipt şi Siria. Ioan Moschos nu a fost un simplu pelerin, ci s-a integrat complet în stilul de viaţă al acestor călugări, fie în cenobii monahale, fie alături de eremiţi prin pustie. Aflarea minunată a peşterii Sfântului Ioan Botezătorul Ioan Moschos a trăit alături de călugării din Mănăstirea Sfântului Teodosie din Ierusalim, i-a cercetat pe pustnicii de pe Valea Iordanului şi a stat în Lavra Sfântului Sava. Aici a aflat despre viaţa unui bătrân nevoitor din peştera de la Sapsa. Pe acesta îl chema Ioan şi datorită vieţii lui sfinte, Sfântul Elias, arhiepiscopul Ierusalimului, dorea să-l numească în fruntea tuturor mănăstirilor din Ierusalim. Bătrânul a refuzat această chemare la slujire, dar după insistenţele Sfântului Elias a accepat, cu condiţia să-şi preia funcţia atunci când se va întoarce de la Mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Sinai, unde dorea să petreacă o perioadă scurtă de retragere şi rugăciune. În timpul călătoriei, trecând prin apele Iordanului, a fost lovit de o febră puternică, astfel încât ucenicul care îl însoţea l-a adăpostit în prima peşteră pe care au găsit-o, aşteptând să treacă la Domnul. Bătrânul a avut un vis în care un bărbat îl întreba unde se duce. "La muntele Sinai", i-a spus el. "Să nu te duci", i-a spus necunoscutul. Bătrânul a refuzat. Febra a devenit şi mai puternică. În seara următoare acelaşi necunoscut i-a apărut şi i-a spus: "De ce stăruieşti să fii pedepsit în felul acesta? Ascultă şi nu mai încerca să pleci nicăieri". "Cine eşti?", l-a întrebat bătrânul. "Sunt Ioan Botezătorul", i-a răspuns necunoscutul, "şi te sfătuiesc să nu te duci nicăieri pentru că această peşteră îngustă este mai mare decât muntele Sinai însuşi, pentru că Domnul Iisus Hristos de multe ori se odihnea aici când mă vizita pe Mine. Făgăduieşte-mi că vei rămâne aici şi-ţi voi reda sănătatea!" Auzind acestea, bătrânul a promis că va rămâne acolo. Sănătatea i-a fost oferită imediat şi acolo şi-a petrecut restul vieţii. El a transformat peştera într-o bisericuţă şi a adunat pe alţi fraţi călugări în jurul lui. Numele locului acela este Sapsa şi este udat de izvorul Cherith la care Ilie a fost trimis de Dumnezeu în timpul secetei din cealaltă parte a Iordanului. Învierea unui frate călugăr Din Israel, Ioan Moschos a urmat rutele comerciale până în marile oraşe egiptene, şi de aici, călăuzit de Duhul Sfânt şi de zelul personal, a ajuns la călugării care se nevoiau la Marea Oază, un important loc de retragere al eremiţilor din deşertul Sahara, alături de Nitria şi Sketis. Ioan Moschos a înţeles din viaţa călugărilor că separaţia dintre viaţă şi moarte este nesemnificativă pentru un om care s-a împărtăşit de Duhul lui Dumnezeu. Curajul eshatologic al unor eremiţi făcea ca ordinea firească a lucrurilor să fie depăşită şi morţii să învie. Avva Aghiodulos a aflat într-o zi de moartea unui frate călugăr la care ţinea foarte mult şi care se afla în chinovia unei mănăstiri îndepărtate. Ajungând la acestea chiar în momentul în care călugări din mănăstire se pregăteau să-l pună în groapă, s-a aplecat asupra trupului neînsufleţit şi a zis: "Ridică-te, frate, şi dă-mi sărutarea cea mai de pe urmă!" Călugărul, care mai înainte murise, s-a ridicat şi a sărutat pe bătrânul cuvios Aghiodulos, care mai apoi i-a spus: "Adormi la loc acum, până ce vei fi înviat de Hristos, Fiul lui Dumnezeu". Tot avva Aghiodulos se plimba odată pe lângă Iordan şi se întreba în cugetul său ce s-a întâmplat cu cele 12 pietre pe care Iosua Navi le-a aşezat pentru poporul evreu când au trecut prin Iordan. Când i-a venit acest gând în minte, apele Iordanului s-au separat ca un zid şi a văzut în mijlocul lui cele 12 pietre ale lui Iosua. A trecut la Domnul în oraşul Roma După această experienţă s-a dus la Mănăstirea Sfintei Ecaterina de la muntele Sinai şi a trăit 10 ani alături de călugării de acolo, în lavra numită Aeliate. În ultima parte a vieţii sale a trecut prin Antiohia, nordul Africii, Cipru şi de aici a plecat la Roma, unde prin anul 615-619 a trecut la Domnul. În testamentul său lăsat lui Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului, a cerut să fie înhumat pe muntele Sinai sau la Mănăstirea "Sfântul Teodosie" de la Ierusalim. Muntele Sinai fiind invadat la acea vreme de arabi, ucenicul Sofronie a ales Ierusalimul pentru înhumarea sa. Autorul "Limonariului" Ioan Moschos este autorul uneia din cele mai vechi lucrări aghilogice, intitulată "Limonariul", tradusă în română "Livada duhovnicească". În aceasta el povesteşte experienţa personală avută cu mulţi asceţi pe care i-a întâlnit în timpul vastelor sale călătorii. "Limonariul" oferă o vedere clară în interiorul vieţii monahale de la acea vreme, conţine informaţii preţioase despre cultul religios şi al ceremoniilor şi ne prezintă o analiză a diferitelor erezii cu care Biserica s-a luptat pentru formarea adevărului de credinţă. Ioan Moschos a adus o contribuţie importantă şi la stabilirea unor rute de călătorie între Europa şi Orientul Apropiat şi Îndepărtat. Urmând traseele lui de călătorie, peste câteva sute de ani, exploratorul Marco Polo va ajunge prin Asia Mică şi Peninsula Arabică în India şi China. Cunoscut sub mai multe nume Ioan Moschos este cunoscut în spaţiul ortodox prin diferite nume. În greacă este întâlnit ca Ioannis Moschos () sau "fiul lui Moschos" (ho tou Moschou). Această ultimă variantă este probabil cea mai apropiată de tradiţia spaţiului în care Ioan a trăit. El a fost numit şi Ioan "Cumpătatul" de la numele grecesc ho eukratas, iar în spaţiul românesc mai este cunoscut şi ca Ioan Moşu. Varianta acceptată de majoriatea specialiştilor este Ioan Moschos, care redă cel mai fidel numele din greacă.