Ionel Teodoreanu, un evocator al adolescenţei şi copilăriei
La 6 ianuarie 1897 se năştea la Iaşi Ionel Teodoreanu, scriitorul care avea să ne dea nemuritorul roman "La Medeleni", dar şi alte scrieri interesante. A venit pe lume într-o familie de oameni însemnaţi ai cetăţii moldave, tatăl său fiind avocatul Osvald Teodoreanu, iar mama - Sofia Musicescu, fiica celebrului muzician Gavriil Musicescu, ea însăşi o distinsă profesoară de pian la Conservator. Nu mai puţin celebru este şi fratele scriitorului, cunoscut drept Păstorel Teodoreanu, pe numele său adevărat Alexandru, cel care s-a distins prin neuitate epigrame.
Ionel Teodoreanu s-a căsătorit cu Ştefana Velisar, şi ea un condei talentat, pe care scriitorul a cunoscut-o prin intermediul familiei Delavrancea, pe care o frecventau cu toţii.
Teodoreanu a debutat editorial cu volumul de nuvele "Uliţa copilăriei" (1923).
La doar 30 de ani, Ionel Teodoreanu era deja un nume cunoscut al generaţiei interbelice, trilogia "La Medeleni" aducându-i un mare succes, autorul remarcându-se în această operă ca un fin observator şi analist al trăirilor copilăriei şi adolescenţei.
Pentru ieşeni este cu atât mai iubit, cu cât a scris memorabile pagini evocatoare ale oraşului Iaşi, unde a locuit până în anul 1938, sintagma "dulce Târgul Ieşului" aparţinându-i.