IPS Părinte Irineu, în mijlocul credincioşilor craioveni
Biserica închinată „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“ din Craiova a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, cu prilejul prăznuirii hramului. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de IPS Mitropolit, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Numeroşi credincioşi craioveni au venit în Duminica a 3-a după Rusalii la Biserica „Sfinţii Apostoli“ din municipiu, care şi-a serbat ocrotitorii. Bucuria duhovnicească a fost sporită de prezenţa IPS Părinte Irineu, care a oficiat Sfânta Liturghie şi a pus la inima celor prezenţi cuvânt de învăţătură.
„Au urmat lui Hristos până în ultimul ceas al vieţii“
La finele slujbei euharistice, IPS Părinte Mitropolit a detaliat învăţăturile desprinse din textul evanghelic al duminicii şi a prezentat totodată viaţa şi jertfa mucenicească a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, prăznuiţi în aceeaşi zi. „Căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă, spune Mântuitorul Iisus Hristos, sintetizând prin acest îndemn întreaga învăţătură pe care ne-o oferă în pericopa evanghelică a acestei duminici (cf. Matei 6, 22-33). Într-un cuvânt, trebuie să dăruim lui Dumnezeu inima şi sufletul nostru. Tot în acest sens, Mântuitorul ne spune că acolo unde este comoara noastră, acolo va fi şi inima noastră (cf. Matei 6, 21). Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au urmat acestei învăţături şi au lăsat toate cele ale lumii pentru a căuta Împărăţia cerurilor, primind în schimb răsplata promisă de Mântuitorul Hristos. Au primit moarte martirică în aceeaşi zi, 29 iunie, mărturisind pe Dumnezeu până în ultimul ceas al vieţii pământeşti, încrezători în promisiunea Mirelui Ceresc, că «oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 10, 32). De aceea, considerăm că biserica şi parohia aceasta au primit un adevărat dar de la Dumnezeu şi o bucurie sfântă, având ca ocrotitori şi mijlocitori înaintea Tronului Ceresc pe aceşti doi mari Apostoli ai creştinătăţii, Petru şi Pavel“, a conchis IPS Părinte Irineu. La final, Mitropolitul Olteniei i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfinţilor Apostoli, printre sărbătoriţi numărându-se şi unul dintre cei doi preoţi slujitori ai bisericii, preotul Petre Mocanu.
File de istorie la Biserica „Sfinţilor Apostoli“
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Craiova a fost menţionată pentru prima dată într-un document de danie emis de domnitorul Matei Basarab în anul 1635. Este refăcută din temelie în anul 1781 de ctitorii Matei Brânzan şi Popa Hristea. Biserica este închinată Episcopiei Râmnicului în 1784, iar preotul Hristea se călugăreşte luând numele de Hariton şi lăsând toată averea lui sfântului locaş. Pisania actuală indica 1784 drept an de fundaţie, dar textul respectiv este scris peste un altul cu alfabet mixt - chirilic-latin -, ceea ce dovedeşte o vechime mai mare a bisericii. Aşezământul a mai suferit reparaţii în anii 1853-1855, 1883 şi 1904, iar restaurarea din 1956-1960 i-a redat forma iniţială cu decoraţii de cărămidă aparentă, făcând din acest aşezământ unul din locurile de pioasă amintire ale Craiovei. Ultima restaurare a sfântului locaş a vizat refacerea picturii şi fost realizată în anul 1994, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu al Olteniei.
Alte sfinte locaşuri închinate Sfinţilor Apostoli în Oltenia
În municipiul Râmnicu Vâlcea, Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a fost construită la iniţiativa şi cu osteneala preotului paroh Ion Bănuţă şi a enoriaşilor, între anii 1990 şi 2002. La data de 29 iunie 2002, sfântul locaş a fost târnosit de către vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Tot la Vâlcea, Schitul „Sfinţii Apostoli“, ce face parte din Ansamblul monahal de la Mănăstirea Horezu, îşi prăznuieşte ocrotitorii spirituali. Aflat la nord de biserica cea mare a Mănăstirii Horezu, schitul a fost construit în anul 1698, în timpul Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu.
În municipiul Caracal, Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a fost ridicată în anul 1832 şi reclădită din temelii în perioada 1928-1934, după proiectul cunoscutului arhitect al vremii Iulius Mariani.
La Târgu Jiu, Biserica „Sfinţilor Apostoli“ se numără printre cele mai importante monumente istorice ale oraşului. Este situată pe aşa-numita „Axă Brâncuşi“, alături de Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului. Marele sculptor a participat personal la sfinţirea bisericii, legându-se sufleteşte de acest loc pe care, din proprie iniţiativă, l-a ales pentru a centra spaţial cele trei lucrări ale sale. (Diac. Gheorghe Cioiu)