Istoria cântării corale în Cetatea Băniei

Cu aproape şapte decenii în urmă, câteva biserici craiovene începeau o frumoasă tradiţie muzicală, păstrată neîntrerupt până astăzi. Cântarea corală, o nepreţuită epopee euharistică, a crescut de atunci pas cu pas, ridicată din anonimat de oameni plini de har şi dăruire. Astăzi, iscodind pentru câteva clipe timpul, redescoperim frumoasa lor poveste, alături de părintele diacon Alexandru Racu, maestru al cântării corale, ucenic al marilor maeştri de altădată.

 

Tradiţia muzicii noastre bisericeşti se regăseşte conservată în două depozitare complementare, ambele purtând în sine unicul scop al preamăririi lui Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru. Pe lângă filonul moştenirii bizantine, de notaţie psaltică, puternic statornicit în liturgicul cântării de strană, a apărut, dintr-o necesitate am putea spune alternativă, cântarea armonică, pe voci. Contestată de unii ca fiind produsul unei aplecări nejustificate spre influenţa occidentală, această manieră de exprimare a trăirilor eclesiale s-a dovedit a fi una profund ortodoxă, impunându-se printr-o puternică şi maiestuoasă atitudine şi exprimare.

Cetatea Băniei, ca mai toate marile citadele ale ţării, a înfiat această frumoasă experienţă muzicală, asimilând-o mai întâi cultului liturgic. Aşa se face că primele armonii cantabile au răsunat în cafasul celor mai importante biserici craiovene. Bisericile catedrale „Sfântul Dimitrie“, „Madona Dudu“ sau „Sfântul Ilie“ s-au transformat în veritabile sanctuare în care s-a scris, pentru prima dată în Oltenia, epopeea unei frumoase armonii, începutul unui măreţ parcurs în muzica corală de cult. „Aproximativ pe la anul 1947-1948“ - povesteşte diac. prof. dirij. Alexandru Racu -, „oraşul nostru dispunea de trei coruri: unul la «Madona», unul la «Sfântul Ilie» şi celălalt la Catedrala «Sfântul Dumitru». La «Madona», dintre primii dirijori, am cunoscut-o pe doamna Jacotă, o profesoară energică, cu prezenţă de spirit. La «Sfântul Ilie», deşi nu l-am cunoscut personal, dirija Constantin Nină. Am găsit mai târziu numele său inscripţionat în marmură, chiar în cafas, întrucât se pare că ar fi murit chiar acolo, în timp ce dirija o Sfântă Liturghie. La Catedrala mitropolitană am apucat mai mulţi dirijori. Dintre ei, majoritatea erau basarabeni. Am aminti pe Vasile Timuşi, care a plecat ulterior în Moldova, Besiadovschi, un bas extraordinar, sau pe părintele diacon Teodor Ursache, unul dintre dascălii generaţiei de aur a diaconilor de la Catedrala chiriarhală, din rândul cărora se remarcă astăzi părintele Grigorie Cârstea.“

 

Prezent la început într-o formă simplă, fără a fi prea împodobit, stilul de interpretare s-a perfectat cu timpul. Fiecare dirijor a lăsat în urma sa ucenici care au purtat mai departe osteneala sa spre a fi de folos celor care aduc laudă în Biserica lui Hristos. „Un lucru foarte interesant în activitatea muzicală este transmiterea învăţăturilor de la profesor la elev, de cele mai multe ori pe cale orală. Muzica se simte, se experimentează practic şi până nu testezi teoria, nu are efect asupra ta. Spun asta din propria mea experienţă. Este o meserie despre care se spune că se fură. De fapt, este impropriu spus se fură, pentru că ea se dăruieşte şi fiecare ia cât poate. Se poate astfel învăţa şi din lucrurile bune, şi din lucrurile mai puţin bune cu care te întâlneşti“, mai spune diac. Racu.

Perioada de început a cântării corale în bisericile din Craiova este inseparabil legată de personalitatea unui mare maestru al armoniei. Este vorba de Mihail Bârcă, cel care a ridicat acest început de la „maturismul avansat către profesionalismul incipient“. Prima biserică în care a activat a fost „Madona Dudu“. De aici a mai fost un pas până la preluarea coralei Catedralei mitropolitane „Sfântul Dimitrie“, la conducerea căreia a activat ani buni, sprijinit de dragostea şi deschiderea marelui mitropolit Firmilian Marin. „Se pare că avea un cor destul de mare. În paralel, la catedrală activa părintele Chelaru, basarabean şi el, distins muzician şi poet, membru al Uniunii Scriitorilor. La un moment dat, aceste coruri s-au reunit şi conducerea a luat-o Mihail Bârcă, Chelaru fiindu-i adjunct. Această formă de conducere a durat destul de mult, căpătând o organizare absolut ştiinţifică.“

 

Figura marelui dirijor şi compozitor basarabean, înfiat de Craiova, a inspirat generaţii întregi, întărind astfel fragedul început al cântării pe voci. El a purtat făclia acestei cântări din Biserică în societate, oferind-o ca pe un dar îmbisericit „extra muros“ (în afara zidurilor Bisericii). „Era cu adevărat un maestru al corului. Venise în Craiova de la Chişinău, unde activase pe postul de director al Conservatorului de acolo, învăţase la Moscova, unde se pare că ascultase destul de mult vechiul cor sinodal care încă mai exista pe vremea sa. În mod oficial nu a reuşit să-şi termine studiile din cauza revoluţiei bolşevice, motiv pentru care s-a şi refugiat în Craiova. Ţin minte şi acum maiestuozitatea corului său. Avea vreo 40 de oameni, dintre care unii cântaseră cu el la Corul «Nicolae Bălcescu», pe care îl înfiinţase în 1953. Apropo de acest lucru, anul acesta se împlinesc 60 de ani de la înfiinţarea acestui cor, propriu-zis nucleul şi incipitul corului profesionist din Oltenia. Din acest ansamblu s-a format mai târziu, în 1968, Corul Filarmonicii «Oltenia». De acest ansamblu se leagă o întreagă tradiţie corală în Craiova. Sub bagheta maestrului Bârcă s-a cântat primul concert acapella în Craiova, primul oratoriu, primul recviem, prima Misă, prima cantată, primele motete, primele concerte de muzică preclasică şi clasică“, mai spune maestrul Alexandru Racu.