Istoria creştinismului (MCCXCII): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (XV)
După trecerea la cele veşnice, la 4 august 1844, a Arhiepiscopului Dimitrie Sulima, al treilea cârmuitor al Bisericii basarabene a fost Arhiepiscopul Irinarh Popov (1844-1858). Acesta s-a remarcat prin numărul mare de biserici, din piatră, zidite în cursul păstoririi lui. În „tipografia exarhicească“ au apărut câteva cărţi de slujbă în româneşte, începând abia cu anul 1853: „Penticostarul“, „Triodul“, „Evanghelia“, după ediţiile de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1853-1856 a avut loc „Războiul Crimeii“, dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, şi o alianţă a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei şi a Imperiului Otoman, pe de altă parte. Războiul, pierdut de Rusia, s-a încheiat cu pacea de la Paris. Tratatul a fost semnat la 30 martie 1856, principalele lui prevederi privind transformarea Mării Negre în teritoriu neutru, închis tuturor navelor militare, pe ţărmul mării fiind interzise construirea de fortificaţii sau prezenţa armamentelor de orice fel. Tratatul a marcat un uriaş pas înapoi pentru Rusia şi pretenţiile sale de dominaţie a regiunii. Alte prevederi priveau statutul Principatelor Dunărene - Moldova şi Valahia - care rămâneau, în mod oficial, sub suzeranitate otomană, dar cărora li se acorda dreptul de a avea propriile constituţii şi adunări legislative şi care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase. A fost stabilită organizarea unui referendum în chestiunea dorinţei de unire a populaţiei celor două principate şi înfiinţarea Adunărilor ad-hoc la Iaşi, respectiv la Bucureşti. Basarabia rămânea, în continuare, în stăpânirea Imperiului Rus, dar partea sudică (Cahul, Bolgrad şi Ismail şi, implicit, controlul asupra gurilor Dunării) era retrocedată Moldovei.