Istoria creştinismului (MXXVII): Dezvoltarea şi organizarea anglicanismului în secolele XIX-XX (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 25 Iulie 2008

Ca reacţie la influenţa crescândă a catolicismului şi ca atitudine faţă de progresul ştiinţific şi tehnic, în secolul al XIX-lea s-au conturat, în Biserica anglicană, trei direcţii: Biserica înaltă (High Church), formată din episcopi şi aristocraţia engleză; Biserica de jos (Low Church), cea mai numeroasă, care aparţine clasei mijlocii, apropiată de puritani şi disidenţi şi Biserica largă (Broad Church), formată din intelectuali mai liberali, clerici şi mireni, care promovează filosofia şi cultura. Punând un mare accent pe elogierea a tot ce este frumos, armonios şi eroic în istoria omenirii, religiilor şi naturii, Biserica largă a dat Angliei mari personalităţi în domeniul literaturii, artei, dar şi cercetării ştiinţifice, cum a fost, de exemplu, evoluţionistul Ch. R. Darwin († 1882). Apropiată de spiritul calvin, această Biserică este cea mai redusă ca număr de credincioşi, însă, din punct de vedere intelectual, ea domină şi îndrumă întreaga Biserică anglicană. În anul 1933, printre teologii Bisericii înalte, simpatizanţi ai catolicismului, a apărut Mişcarea de la Oxford, care milita pentru mai multă demnitate, moralitate şi sfinţenie la săvârşirea Tainelor, respectarea tradiţiei şi înlăturarea liberalismului practicat de disidenţi. Mişcarea a provocat discuţii aprinse în sânul anglicanismului, fiind necesară intervenţia reginei Victoria (1819-1901). În timp ce ea cerea respectarea tradiţiei religioase a secolului al XVI-lea, arhiepiscopul de Canterbury milita pentru recatolicizarea celor 39 de articole de credinţă. După ce Newman şi Manning, urmaţi de 150 de preoţi, au trecut la catolicism, unde au devenit cardinali, regina a fost obligată să ia măsuri în vederea înăbuşirii „agresiunii catolice“. Ed. Pusey, rămas fidel anglicanismului, a început mişcarea ritualistă care urmărea introducerea în Biserica anglicană a unor tradiţii catolice.