Istoria recentă a României
„Această perioadă este încă sursă de controverse” scria, cu aproximație, acum câțiva ani într-un manual școlar de istorie, ca scuză pentru absența din programă nu doar a perioadei postdecembriste, ceea ce ar fi fost de înțeles, implicând partide și politicieni aflați în activitate, ci și jumătatea de secol de comunism! Controversată, așadar...
În aceste condiții, nu e de mirare că, într-un sondaj din 2016, 65% dintre tinerii născuți după 1989 considerau că era mai bine înainte! De mirare, nu - dar înspăimântător da. Fie cineva le-a insuflat această convingere, fie au răspuns fără nici o convingere - e la fel de trist. Dar nu inevitabil și, să sperăm, nu definitiv.
Speranţele se întemeiază pe experienţe. Încă de la primul concurs lansat printre liceeni de către Fundaţia „Corneliu Coposu” în 2009 a reieşit că aceştia nu ştiuseră aproape nimic nici despre Senior, nici despre puşcăriile comuniste, nici măca
despre comunism - dar, documentându-se, aflaseră uimiți cum a fost și au scris lucrări tulburătoare, dovedind o profundă înțelegere a fenomenelor.
Închipuiți-vă, așadar, cum ar fi dacă un asemenea concurs ar fi organizat nu de o fundație cu resurse modeste, ci de Ministerul Culturii ori cel al Educației. Sau dacă ar fi povestit totul în manualele de istorie. La fel și Decembrie 1989.