Istoria unei invenţii - Nylonul

Un material care astăzi ne pare banal, nylonul, la momentul apariţiei sale a fost cu totul revoluţionar. Povestea numelui său are și ceva romantic, dacă este adevărat că numele provine de la iniţialele numelor soţiilor celor care l‑au inventat. Iată câetav aspecte din istoria acestui material, pe care, astăzi, îl găsim pretudindeni.

Denumirea comună de nylon este una generică, desemnând un grup de fibre textile din polimeri sintetici numiţi poliamide. Produsul este ieftin, uşor, rezistent şi fin, calităţi ce l‑au făcut imediat, de la apariţia sa în 1935, un succes comercial.

Cel care a creat noul material este Wallace Carothers (1896‑1937), chimist american, care la momentul revoluţionarei invenţii lucra pentru firma Du Pont. Înainte de aceasta, Carothers a avea şi o activitate didactică, fiind profesor la mai multe unversităţi, unde, alături de un colectiv de chimişti, a făcut cercetări ce au dus nu doar la apariţia nylonului, ci şi a neoprenului.

Nu este cunoscută originea denumirii de nylon, însă circulă mai multe poveşti pe seama ei. Una dintre ele vorbește despre o combinaţie între NY (de la New York) şi LON (de la London). O altă variantă pomenește de perioada cercetărilor în domeniul polimerilor, perioadă premergătoare inventării nylonului, pe când concurenţa între americani şi japonezi era acerbă. Atunci se pare că un membru al echipei americane de la Du Pont ar fi spus „now you lose old nipons” (acum i‑aţi pierdut pe bătrânii japonezi). Însă cea mai romantică versiune a poveştii privind originea denumirii nylon este că ar fi un acronim format din iniţialele prenumelor soţiilor celor cinci chimişti de la firma Du Pont: Nancy, Yvonne, Louella, Olivia şi Nina.

În timpul Celui de‑al Doilea Război Mondial, paraşutele, care până atunci erau făcute din mătase, au început să fie făcute din nylon, lucru care scădea costurile militare. Printre calităţile mai de seamă a acestui material, care astăzi se găseşte pretutindeni, se numără: rezistenţa la intemperii şi la lumina solară, elasticitatea, capacitatea de a fi uşor de întreţinut, ceea ce l‑a făcut, după cum ştim, foarte mult folosit în domeniul vestimentar. Unul dintre punctele slabe ale acestui material este faptul că arde cu uşurinţă. Acest lucru a dus chiar la o tragedie, în timpul unei misiuni spaţiale americane, mai exact în anul 1967, modulul de comandă Apollo 11 a ars, catastrofă pornită de la la un scurt circuit ce a aprins foarte repede interiorul în care multe obiecte erau fabricate din nylon. Deşi cu o vârstă relativ mică, în comparaţie cu alte materiale, nylonul a ajuns de la periuţele de dinţi, pentru fabricarea cărora a fost folosit încă din anul 1938, la o sumedenie de obiecte dintre cele mai diferite – ciorapi, instrumente muzicale, perii, frânghii, în industria auto, etc. Practic, cu greu poate fi găsit un domeniu în care aceşti polimeri – a căror poveste ştiinţifică este teribil de complicată pentru necunoscătorii în chimie – să nu fie implicaţi. Şi cu siguranţă povestea lor merge mai departe.