Istorii cu tâlc: Binecuvântarea cerească

La 2 iulie 1927, o furtună groaznică, urmată de o grindină scurtă, dar nimicitoare, a sfărâmat totul în calea ei. În familia unui preot foarte evlavios, copiii cei mai mari apucară pe căi greşite şi fugeau de la rugăciunile de înainte de masă. În ziua nenorocită, la cină, preotul i-a găsit pe toţi în jurul mesei, cu ochii umezi. Atunci tatăl zise:

- V-aţi convins azi dragii mei, cât de necesară este rugăciunea noastră de înainte şi după masă? Dacă El Îşi ia mâna binecuvântată de la noi, cu ce vă voi hrăni? El trebuie să ne hrănească, pentru că altfel murim de foame. Nu uitaţi că pentru fiecare bucăţică de pâine trebuie să mulţumim lui Dumnezeu. Sunt sigur că Bunul Dumnezeu ne-a trimis nenorocirea de azi numai pentru că sunt foarte mulţi oameni care nu bagă în seamă darurile şi binefacerile Lui şi nu voiesc să mulţumească Tatălui ceresc. (Grigorie COMŞA, O mie de pilde)