Istorii cu tâlc: Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu

Într-o pădure, un criminal a sfârşit cu victima sa. Pe drum trecea un om care cânta o doină cu refrenul: „gândeşte-te la ce ai să faci“. Glasul lui străbătea întunericul până departe şi l-a auzit şi criminalul care, cuprins de frică, a părăsit victima şi a dispărut. Cadavrul a fost găsit a doua zi şi locuitorii au hotărât să-l înmormânteze. Tot satul se adunase în jurul mortului, iar preotul le-a predicat:

- Cine eşti şi unde te duceai, nu ştie nimeni. Necunoscut ai căzut de mână necunoscută. Ce limbă vorbeai, de ce religie erai, nu o ştie nimeni, afară de Atotştiutorul Dumnezeu. Întorcându-se apoi spre credincioşi, le-a cerut să zică: - Curaţi suntem noi de acest sânge. Cu faţa spre Tine, Doamne, mărturisim că suntem nevinovaţi de moartea acestui om. Abia a terminat preotul cuvintele şi un tânăr, ieşind din mulţime, s-a aruncat la pământ înaintea preotului strigând: - Eu sunt ucigaşul. Conştiinţa l-a biruit. (Grigorie COMŞA, O mie de pilde)