Istorii cu tâlc: Despre pocăinţă

Bătrânul avva Ioan mai povestea unui frate despre sufletul care vrea să se pocăiască: „Într-un oraş era o desfrânată oacheşă cu mulţi ibovnici. Odată, a venit la ea un mare dregător şi i-a zis: «Promite-mi că vei fi cuminte şi eu te iau de nevastă». Ea a promis. Atunci el a luat-o şi a dus-o acasă. Dar ibovnicii ei o căutau zicând: «Dregătorul cutare a dus-o la el acasă. Dacă mergem acolo şi el prinde de veste, o păţim. Haideţi să mergem în spatele casei şi să fluierăm. Ea va recunoaşte fluieratul, va coborî să ne deschidă şi noi vom fi găsiţi fără vină». Dar femeia, când a auzit fluieratul, şi-a astupat urechile, a fugit în camera cea mai retrasă şi a încuiat uşile“. Apoi adăuga: „Desfrânata este sufletul. Ibovnicii sunt patimile sale şi oamenii din jur. Dregătorul este Hristos. Camera cea mai retrasă este sălaşul veşnic. Cei care fluieră după suflet sunt demonii răi; dar el aleargă mereu spre Domnul“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)