Istorii cu tâlc: Despre rugăciunea superficială

Un om cu frica lui Dumnezeu întâlni odată un ţăran cu care intră în vorbă. Pentru a fi folositor tovarăşului său de călătorie, el aduse discuţia despre chestiuni religioase. Între altele întrebă pe ţăran dacă iubeşte pe Dumnezeu.

- Desigur că îl iubesc, fu răspunsul. - Te rogi Lui superficial? - O, niciodată nu sunt distrat, răspunse ţăranul. Străinul observă că tovarăşul său de drum nu ştie ce zice şi voi să-i dea lecţie. - Prietene, îi zise el, să facem o învoială: dacă tu eşti în stare să zici „Tatăl nostru“ şi să fii concentrat la rugăciune, îţi dăruiesc calul pe care călăresc. Ţăranul, plin de speranţă, începu „Tatăl nostru“, dar când fu pe la jumătatea rugăciunii se întrerupse întrebând pe străin: - Îmi dăruieşti şi şaua? - Nici şaua, nici calul, răspunse omul, căci în loc să te rogi cu atenţie, te-ai gândit la cal. (Grigorie Comşa, O mie de pilde)