Istorii cu tâlc: Frica de Dumnezeu

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, un soldat care a luat parte cu un curaj deosebit la multe lupte a ascultat odată predica preotului de pe front într-o pădure. Preotul le vorbise de frica de Dumnezeu. Seara târziu, preotul se trezi că cineva umblă în jurul cortului său, şi ieşi să vadă cine e. Îl găsi pe soldatul viteaz tremurând ca şi cum ar fi fost apucat de friguri.

- Mi-e frică părinte, zise soldatul. - Mă mir, fiule, că tu, un soldat atât de încercat, tremuri acum înaintea mea. De ce?, întrebă preotul. Iar soldatul răspunse: - Dacă aş avea de lucru cu oameni nu mi-ar fi frică! Niciodată nu am tremurat înaintea inamicului! Acum însă stau în faţa lui Dumnezeu, şi acest gând îmi umple sufletul de groază. De când te-am auzit predicând azi, neîncetat văd faptele mele cele rele şi pe Dumnezeu, şi îngerii care se îndreaptă spre mine cu săbii de foc. Ce voi face eu, care până acum am fost inamicul lui Dumnezeu? Aşa că am motiv să tremur. Preotul însă îl linişti, zicându-i că reîntoarcerea sufletului la Dumnezeu nu este niciodată prea târzie. (Grigorie Comşa, O mie de pilde)