Istorii cu tâlc: Lucrul nedorit de suflet durează puţin

Ziceau despre un frate că era ispitit către blasfemie, dar se ruşina să spună. Auzise de marii părinţi, se pornea la ei, ca să se mărturisească, dar când ajungea i se făcea ruşine. S-a dus de mai multe ori şi la avva Pimen. Bătrânul îşi dădea seama că fratele e ros de gânduri şi se întrista că nu vorbeşte. Într-o zi, însă, petrecându-l, i-a zis: „Iată, de atâta timp vii la mine, ca să-mi spui ce gânduri te frământă, şi cum ajungi nu mai vrei să mi le spui, ci de fiecare dată pleci la fel de tulburat ca la sosire. Spune-mi, copile, ce-i cu tine?“. Atunci el i-a zis: „Mă ispiteşte demonul blasfemiei şi mi-era ruşine să vorbesc“. După ce i-a povestit ce şi cum, îndată s-a simţit uşurat. Bătrânul i-a zis: „Nu te frământa, copile. Ori de câte ori îţi vine acest gând, spune-i: «Nu e treaba mea. Blasfemia ta să cadă asupra ta, satana, sufletul meu nu vrea aşa ceva». Orice lucru nedorit de suflet durează puţin. Şi, după ce s-a vindecat, fratele a plecat. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)