Istorii cu tâlc: Măsura lui Dumnezeu şi măsura oamenilor

Povesteau despre avva Agathon că se străduia să îndeplinească toate poruncile. Dacă urcau în corabie, el punea primul mâna pe vâslă. Când veneau la el fraţii, îndată şceţ se scula de la rugăciune şi pregătea masa, căci era plin de dragoste de Dumnezeu. Când i s-a apropiat sfârşitul, a rămas trei zile cu ochii deschişi şi nemişcaţi. Fraţii l-au scuturat strigându-i: „Avva Agathon, unde eşti?“. El le-a zis: „Sunt înaintea judecăţii lui Dumnezeu“. Atunci ei îl întreabă: „Şi ţie ţi-e frică, părinte?“. El zice: „M-am străduit cât am putut să îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu, dar om sunt. De unde să ştiu eu dacă faptele mele I-au fost plăcute lui Dumnezeu?“. Fraţii îi zic: „Nu eşti convins că faptele tale sunt după Dumnezeu?“. Bătrânul răspunde: „Nu îndrăznesc să cred asta până când nu-L întâlnesc, căci una este măsura lui Dumnezeu şi alta măsura oamenilor“. Când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt şel le-a luat-o înainteţ şi le-a zis: „Milostiviţi-vă şi nu mai vorbiţi acum cu mine, pentru că nu am vreme“. Şi s-a stins cu bucurie. L-au văzut plecând în felul în care cineva îşi salută prietenii cei iubiţi. Păzea toate poruncile şi obişnuia să zică: „Fără pază mare, nimeni nu dobândeşte nici o virtute“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)