Istorii cu tâlc: Necredinţa îl îndepărtează pe om de Dumnezeu

Un om plecase la biserică, însă, când să intre pe poarta bisericii, se întâlni cu un altul:

- Hai până acasă, îi zise acela, şi vinde-mi câteva duble de porumb. - Nu merg acum. Mai zăboveşte şi tu niţel până ies de la biserică. - La biserică? La odihnă? Eu nu zăbovesc... Dacă vrei, dacă nu, cu bani găsesc şi lapte de pasăre. Gândul că va pune mâna pe bani l-a momit pe creştin. S-a dus, i-a vândut porumb şi s-a întors iarăşi la biserică, tocmai când preotul explica Sfânta Evanghelie. Era vorba de umblarea pe mare a Sfântului Petru, cum s-a dat jos din corabie plin de credinţă, cum mergea pe apă ca pe uscat, dar mai târziu, slăbindu-i credinţa, era gata să se scufunde dacă Mântuitorul nu-i întindea mâna. - Credinţa, spunea preotul, mută munţii din loc în loc. Necredinţa abate pe om din calea mântuirii, spre păcat. - Aşa a fost şi cu mine, se gândea creştinul. La început, am plecat de acasă plin de credinţă. La poarta bisericii m-a cuprins necredinţa şi m-a robit ochiul diavolului, banul. Mi-am dat seama că n-am făcut bine. De aceea m-am întors la biserică, mâhnit că supărasem pe Dumnezeu. Îmi vei întinde mâna Ta, Doamne, ca să nu mă scufund? (Grigorie COMŞA, O mie de pilde)