Istorii cu tâlc: Poarta lui Dumnezeu

Bătrânul a mai zis: „Erau trei prieteni filosofi şi, unul dintre ei murind, l-a lăsat pe fiul său în grija unuia din ceilalţi doi. Ajungând om tânăr, copilul s-a dat la nevasta celui care l-a crescut, iar acesta, aflând, l-a alungat din casă şi n-a mai vrut să-l primească înapoi, cu toate părerile de rău ale tânărului. I-a spus doar: «Du-te şi munceşte trei ani pe fluviu şi aşa am să te iert». După trei ani tânărul s-a întors, dar filosoful i-a zis: «Încă nu te-ai pocăit. Du-te, munceşte încă trei ani, împarte câştigul şi îndură ocările». Acela a făcut întocmai. Pe urmă îi zice: «Acum, du-te la Atena şi învaţă filosofia». La poarta şcolii de filosofie stătea un bătrân care-i înjura pe toţi cei care intrau, dar tânărul, deşi acoperit de ocări, a început să râdă. Bătrânul îl întreabă: «Cum se face că eu te înjur, iar tu râzi?». Tânărul răspunde: «Cum să nu râd, când trei ani de zile am dat tot ce-am câştigat, ca să fiu înjurat, iar astăzi sunt înjurat pe gratis? De asta râd»“. Avva Ioan a spus: „Aceasta este poarta lui Dumnezeu, iar părinţii noştri au intrat fericiţi, cu multe ocări, în cetatea lui Dumnezeu“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)