Istorii cu tâlc: Un mare adevăr

O veche parabolă spune că un părinte, luând un fruct copt dintr-un pom, l-a desfăcut în două şi, apoi, arătându-l fiului său, l-a întrebat ce vede.

- Câteva seminţe mici, a fost răspunsul copilului. - Ia una dintre ele şi desfă-o, şi spune-mi ce vezi în mijlocul ei. - În mijlocul ei nu văd nimic, a zis băiatul încurcat. - Dragul meu, i-a zis tatăl, în mijlocul seminţei, acolo un-de tu nu vezi nimic, este ascunsă puterea vieţii unui arbore mare de ale cărui fructe se pot împărtăşi sute de oameni, dacă seminţele cad pe pământ bun. Câte seminţe de acestea nu se pierd în fiecare dintre noi, numai din cauză că nu vedem nimic în ele, întocmai ca şi copiii, şi nu le dăm nici o importanţă! Câte simţiri înalte nu se înăbuşă în noi din cauză că nu le dăm atenţia cuvenită şi nu le dăm răgaz să se dezvolte şi să se întărească în noi. Aşa se face că sufletul nostru, care era aşa de susceptibil şi simţitor, cu vremea se învârtoşează. Năzuinţa spre bine se deşteaptă din ce în ce mai rar în noi şi nu mai facem nici cele mai mici fapte de iubire şi adevăr! (Grigorie Comşa, O mie de pilde)