Istorii cu tâlc: Un sfat înţelept

Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe: „Dacă suntem într-o călătorie şi călăuza ne rătăceşte, trebuie să-i atragem luarea-aminte?“. Bătrânul zice: „Nu“. Fratele întreabă: „Să-l lăsăm atunci să ne rătăcească?“. Bătrânul zice: „Dar ce să faceţi, să luaţi un ciomag şi să-l bateţi? Eu am cunoscut câţiva fraţi care călătoreau şprin pustiuţ şi călăuza lor i-a rătăcit, noaptea. Erau doisprezece şi toţi ştiau că s-au rătăcit şi fiecare se lupta cu sine, ca să nu spună. Când s-a făcut ziuă, călăuza şi-a dat seama că au greşit drumul şi le-a zis: «Iertaţi-mă, ne-am rătăcit». Toţi i-au zis: «Ştiam, dar am tăcut». El a fost uluit şi le-a zis: «Fraţii se stăpânesc până la moarte, ca să nu vorbească». Şi L-a slăvit pe Dumnezeu. Bucata de drum pe care o rătăciseră era de douăsprezece mile“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)