Iunie şi august, lunile în care se recoltează mierea din stupii albinelor

▲ Creşterea albinelor este o îndeletnicire a românilor încă din cele mai vechi timpuri, astăzi, multe persoane devin din plăcere apicultori, însă foarte mulţi au îmbrăţişat această meserie şi pentru obţinerea unui profit ▲ Produsele obţinute din munca celor mai harnice insecte pot aduce un surplus financiar pentru o familie, dar şi o împlinire sufletească ▲ „Mă ocup de această activitate de foarte mult timp, de peste un sfert de veac. Chiar dacă mi s-a împuţinat numărul stupilor, sunt mulţumită. Îmi place să le îngrijesc şi nu cred că voi renunţa cât voi trăi la stupii mei“, a spus Elisabeta Bălăşei, apicultoare din satul Frumuşica, judeţul Botoşani ▲

Desfăşurat de-a lungul drumului naţional Iaşi-Botoşani, satul Frumuşica din judeţul lui Eminescu este de-a dreptul o oază de verdeaţă, foarte multe gospodării având, în spatele caselor mici, livezi cu pomi şi salcâmi. Acest lucru i-a determinat pe locuitorii satului să se implice în creşterea albinelor, unul dintre ei fiind şi bunicuţa Elisabeta Bălăşei, care face această activitate de peste un sfert de veac. „De foarte mult timp am început să facem apicultură, eu şi soţul meu. După ce soţul a murit m-am ocupat doar eu de îngrijirea albinelor“, a spus Elisabeta Bălăşei. Chiar dacă acum nu şi-a mai reînnoit colaborarea scrisă cu Asociaţia Apicultorilor din Botoşani, femeia se ocupă de albine „ca la carte“, în sensul că, de la Botoşani, are grijă să se asigure cu produsele pentru combaterea bolilor. „Soţul meu a fost înscris în asociaţie înainte de Revoluţie, mai am şi acum carnetul de membru. Cât despre grija pentru albine, ele sunt ca şi noi, oamenii. Se mai îmbolnăvesc şi de aceea trebuie să le tratăm cu atenţie“, a precizat apicultoarea. Raza zborului albinei este de 3 kilometri Acum este plin sezon de pastorală, însă, pentru bunica de la Frumuşica, este prea costisitor să meargă cu albinele „la păscut“, astfel că salvarea vine de la mica livadă din spatele casei, dar şi de la imaşul comunei care îţi afundă simţurile într-un parfum minunat al florilor nemuritoare. La amplasarea stupinei trebuie să se îndeplinească anumite condiţii de loc şi spaţiu. Întrucât raza zborului unei albine este de 2-3 kilometri în jurul stupinei, se recomandă ca stupinele să fie amplasate la o distanţă de 3 kilometri. Într-o stupină, sau vatră cum se mai numeşte, nu trebuie înghesuite mai mult de 30 de familii de albine. „Eu am zece familii, iar fiecare familie este formată cam din 3.000 de albine. Ele trebuie să aibă mult spaţiu de zbor pentru a se alimenta cu polen“, a explicat Elisabeta Bălăşei. Potrivit celor spuse de apicultoare, fiecare stup găzduieşte câte o familie de albine, iar stupii trebuie aşezaţi la o distanţă de aproximativ 4 metri între ei. Apicultoarea din Frumuşica a început cu mai puţini stupi, însă, cu timpul, s-a mai extins. De câţiva ani însă, albinele au mai murit şi a rămas cu doar zece familii. „O familie de albine, dacă o cumperi, trece de 2,5 milioane de lei. Cu stupina mea mă descurc şi nu vreau mai multe familii pentru că sunt nevoită să le îngrijesc singură“, a spus bunicuţa Elisabeta. Matca, regina albinelor Într-un stup, fiecare albină are un rol al ei iar ierarhia este respectată cu stricteţe: matca, cu cel mai important rol, o urmează albinele lucrătoare, trântorii şi albinele de pază. Calitatea unei familii de albine este foarte importantă, astfel că persoana care doreşte să achiziţioneze o familie trebuie să ţină cont de performanţa mătcii; dacă ramele sunt mai pline cu puiet înseamnă că matca este activă şi depune un număr cât mai mare de ouă. O matcă poate depune, de-a lungul unui sezon, un număr de 150-180 de mii de ouă. Un mijloc de a urmări activitatea albinelor şi de a testa hărnicia lor este urdinişul. Dacă acesta este aglomerat încă de la primele ore ale dimineţii, înseamnă că albinele sunt harnice, iar producţia va fi bună. „Matca este cea mai importantă într-un stup. Este albina-regină, mai mare decât celelalte; ea depune ouăle şi coordonează activitatea în stup“, a explicat Elisabeta Bălăşei. Mătcile sunt procurate fie din comerţ, fie din roirea naturală, însă stuparii cu experienţă foarte mare produc ei înşişi mătcile şi creează regiele familiilor. Acest procedeu este însă complicat şi necesită un volum mare de muncă. „Trântorii fecundează matca, iar aceasta depune ouăle, fiecare în câte un hexagon din fagure. Dacă s-au format mai multe mătci, acestea se luptă până rămâne una singură“, a spus apicultoarea. Matca stupului este cunoscută de celelalte albine după o secreţie produsă de glandele mandibulare, numită şi „substanţă de matcă“ sau „lăptişor de matcă“. Când substanţa respectivă se diminuează, atunci albinele hotărăsc schimbarea mătcii, acest fenomen producându-se din cauza îmbătrânirii mătcii. Trântorii nu se dau afară în ajunul recoltării Fenomenul roirii apare în momentul în care stupul este suprapopulat sau alţi factori exteriori influenţează activitatea stupului. Roitul natural al albinelor aduce neajunsuri, în sensul că nu poate duce la o pierdere de roi. Acest lucru poate fi însă prevenit de apicultor şi, astfel, apicultorul poate ţine sub control stupina sa, cei mai mulţi dintre apicultori practicând o roire artificială sau întrerupând roitul. Metoda utilizată de Elisabeta Bălăşei, care se efectuează în prima jumătate a lunii mai, este cea a întreruptului roitului. „Stupii trebuie controlaţi o dată la 8 zile. Apar botcele care trebuie distruse pentru a nu da naştere la prea mulţi trântori. Trântorii se recunosc după celule, acestea fiind puţin mai bombate decât la albinele lucrătoare“, a explicat apicultoarea. Potrivit specialiştilor, această operaţie nu trebuie efectuată în ajunul recoltării, întrucât producţia de miere va scadea. Albinele trebuie duse în pastorală în locuri abundente cu tei, salcâmi şi flori. „Eu nu le duc în pastorală, întrucât pentru cele zece familii există şi aici floare suficientă“, a adăugat femeia. Mierea se scoate din fagure în iunie şi la sfârşitul lui august Abinele lucrătoare sunt cele care muncesc de zor pentru culesul polenului florilor. „Albinele lucrătoare adună, pe picioruşele din spate, polenul şi îl pune pe ramă. Un stup poate produce cam 30 de kilograme de miere într-un an bun“, a spus Elisabeta Bălăşei. Potrivit acesteia, mierea se scoate, o dată, în luna iunie, în cazul mierii obţinute din polenul de la tei şi salcâm. În august, se culege mierea de la fâneţe şi flori de câmp. Pe lângă miere, albinele produc 800 de grame de ceară curată şi aproximativ 4 kilograme de polen, dar şi păstură şi propolis. „Un kilogram de miere costă aproximativ 12 lei, iar ceara, aproximativ 27 de lei kilogramul. Din ceară, eu mai confecţionez şi lumânări de cununie. Pot spune că este o afacere profitabilă în cazul unor apicultori cu mulţi stupi. În cazul meu, pot vorbi de o îndeletnicire dragă mie, mai iese şi un ban, dar cel mai important este că mierea şi propolisul au efecte terapeutice şi le folosesc pentru sănătatea mea“, a spus femeia. Potrivit acesteia, şi polenul, care este, în special, pentru hrănirea puietului, are efect terapeutic pentru mai multe boli şi alergii. „Propolisul e substanţa de pe marginea ramelor, iar cu acesta se etanşează stupul, pentru a feri albinele de zgomote şi de deranj inutil. Dacă sunt enervate, albinele nu mai sunt atât de cuminţele“, a explicat Elisabeta Bălăşei. La orice lucrare care se face în stupul albinelor, apicultorul trebuie să se protejeze prin îmbrăcarea unor haine deschise la culoare (în special alb) şi prin aplicarea unei măşti speciale menită să ferească faţa şi ochii. „Ne îmbrăcăm special, iar pe lângă acest aspect, trebuie să folosim un afumător pentru a linişti albinele“, a spus apicultoarea. Iernatul albinelor Spre sfârşitul anotimpului de toamnă, activitatea albinelor devine aproape nulă, nopţile reci şi temperaturile scăzute obligându-le să treacă în hibernare. Stupii se împachetează cu fân sau cu polistiren expandat, iar după ce se pune şi hrană, aproximativ 12 kilograme de miere, în toamnă se izolează complet, lăsând doar un orificiu descoperit, fie urdinişul, fie fanta din podişor. Zumzetul puternic din stup indică o stare alarmantă în interior, iar apicultorul trebuie să ia măsuri. În cazul în care albinele au rămas fără hrană sau nu au acces la aceasta, se recurge la soluţii de avarie. „Pentru iernat, în cazul în care albinele nu mai au mâncare, fac o cocă din zahăr pudră şi miere de albine. Se fac turte, se întăresc şi se pun în podişor pentru ca albina să se ridice şi să se hrănească“, a explicat apicultoarea din Frumuşica. ▲ Paraziţii şi bolile albinelor În fiecare stupină, pot apărea diverse boli din cauza iernării grele şi neconfortante, a lipsei curăţeniei şi a dezinfecţiei, iar unele boli se pot transmite de la alte albine când se culege polenul. Chiar dacă sună surprinzător, albinele pot face păduchi. Paraziţii se văd la microscop, iar apicultorii pot combate acest flagel folosind o substanţă specială. „Substanţa se pune cu ajutorul unei pipete pe o folie specială, se aprinde, iar fumul emanat este toxic pentru păduchii de albine şi cad. Astfel, mierea de albine nu este afectată. Am microscop, iar cu ajutorul lui pot vedea dacă albinele mele au sau nu păduchi“, a explicat bunicuţa Bălăşei. Cu ajutorul prafului „Micocidin“, preparat special destinat combaterii micozelor, albinele îmbolnăvite de diverse micoze sunt tratate şi, astfel, se elimină posibilitatea ca acestea să moară în stup. România a elaborat un Program Naţional Apicol prin intermediul căruia asociaţiile de apicultori pot beneficia de finanţare europeană şi de la buget pentru două măsuri, respectiv: tratamente contra varoozei şi repopulare prin cumpărarea de matci sau de familii de albine. Potrivit datelor furnizate de APIA, pentru anul 2008, România primeşte aproape 2 milioane de euro de la Uniunea Europeană. De la bugetul de stat, sectorului apicol i s-au alocat 6,7 milioane de lei. ▲ Necesarul de instrumente/utilaje în stupină Utilaje principale de întreţinere: stupi sistematici compleţi, nuclee de împerechere, rame goale de rezervă, dulap pentru păstrat fagurii, cabană apicolă, corpuri de rezervă. Utilaje pentru extragerea mierii: centrifugă, masă pentru decăpăcit, cuţit pentru decăpăcit, site pentru strecurat mierea, bidoane pentru depozitare miere. Scule diverse pentru intreţinere: dălţi apicole, perii apicole, afumător, costume de protecţie, măşti de protecţie, lădiţă pentru transport rame, lădiţă-scaun, colivii pentru introducere mătci, perforator rame, planşetă calapod faguri, pinten lipit faguri, cântar de control, gratii urdiniş, colectoare propolis, colectoare polen, roiniţă, şipci port-botci, ciocan lipit botci, şablon botci, lampă butan, cărucior stupi, adăpător, izolator fagure. Utilaje condiţionat ceară: topitor solar, presă ceară, vase diverse, forme ceară. Materiale consumabile: faguri artificiali, biostimulatori apicoli, medicamente, mătci, sârmă pentru rame, cuie, vopsele, doze gaz butan, substanţe dezinfectante.