Judecarea aproapelui

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 203, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 308-309

„(...) Fiind poate preveniți de niște calomnii pe care unii le lansează împotriva noastră, iată acum începem noi corespondența și declarăm că suntem gata să ne spălăm înaintea Voastră de învinuirile aduse împotriva noastră, cu singura condiție ca aceia care ne hulesc să accepte să se prezinte față către față înaintea Cuvioșiilor Voastre: dacă voi fi dovedit vinovat, îmi voi recunoaște greșelile și, după ce Vă veți fi convins, veți dobândi iertare de la Dumnezeu scoțând din comuniune pe un păcătos ca mine, iar cei care vor fi dobândit această convingere împotriva mea vor dobândi răsplată, pentru că au făcut publică răutatea mea cea ascunsă. Dacă însă mă osândiți înainte de a Vă fi convins, eu nu mă voi mai învinui de nimic altceva, decât că am pierdut ce era mai scump decât orice bun: iubirea care ne leagă de Voi, pierdere pe care și Voi o veți suferi la fel, întrucât nu mă veți mai avea mult, iar ceea ce-i mai grav este că vă dovediți potrivnici Evangheliei, care zice: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut? (Ioan 7, 51) Dar cel care varsă împotriva noastră batjocuri, fără să fi adus și mărturii despre cele spuse, acela va aduce împotriva sa însăși o nelegiuire prin folosirea greșită a cuvintelor. Căci cum s-ar cuveni să-l numim pe calomniator, dacă nu-i dăm un nume pe care însăși purtarea lui spune că îl poartă? De aceea, cel care ne aduce învinuiri să nu mai fie un potrivnic, ci un acuzator, sau mai curând să nu accepte nici numirea de acuzator, ci să fie un frate iubitor, care atrage atenția frățește și care nu folosește convingerea decât pentru îndreptare. Să nu fiți, așadar, auzitori de calomnii, ci arbitri și judecători ai unor dovezi. Așadar, să nu fim părăsiți la necaz, ci să ni se arate limpede în ce constă vina noastră.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)