Fiul Omului la Judecata universală
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 39, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, p. 369
„De vreme ce acelora care ascultau li se părea că cele spuse sunt potrivnice și credeau că El nu este mai mult decât un simplu om, deși cele spuse erau mai presus de cele omenești, ba chiar mai presus de cele îngerești și potrivite doar lui Dumnezeu, de aceea, pentru a înlătura această împotrivire, a adăugat: Nu vă mirați că este Fiu al Omului. Căci vine ceasul când cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși cei care au făcut cele bune spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei (Ioan 5, 28-29). Și de ce nu a zis: Nu vă mirați că este Fiu al Omului, căci este și Fiu al lui Dumnezeu, ci a pomenit de înviere? A spus aceasta mai sus, când a zis: Vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu. Iar dacă aici a tăcut, să nu te miri! Căci, vorbind despre lucrarea care era proprie lui Dumnezeu, le dă ascultătorilor să înțeleagă din aceasta că El este și Dumnezeu, și Fiu al lui Dumnezeu. Dacă ar fi spus acest lucru mereu, atunci aceia s-ar fi împotrivit, dar, aducând drept argument minunile săvârșite, făcea învățătura mai puțin stânjenitoare. Și cei care alcătuiesc argumentații, când pun părțile laolaltă, dovedesc foarte bine ceea ce cercetează, dar adesea nu adaugă concluzia, ci mai întâi își fac ascultătorii binevoitori și, pentru a obține o victorie mai strălucită, îl fac pe însuși adversarul lor să rostească concluzia. Astfel, cei prezenți dintre adversari vor fi mai degrabă de partea lor decât a celor pentru care pledau. Așadar, când a pomenit de învierea lui Lazăr, nu a vorbit de judecată, căci nu a fost acesta motivul pentru care a înviat Lazăr, dar acum, vorbind în general, a adăugat și aceasta: Vor ieși cei care au făcut cele bune spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei (Ioan 5, 29). Tot așa și Ioan i-a îmboldit pe cei care-l ascultau, pomenind de judecată: Cel care nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el (Ioan 3, 36).”
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Ep. 174, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 264
„Fericit e sufletul care zi şi noapte n-are în gândurile sale altă grijă decât a şti cum atunci, în marea zi, când toate făpturile vor sta în fața Judecătorului ca să dea socoteală de faptele lor, va putea să răspundă fără frică de viața lui.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 26
„Va veni cu adevărat timpul când va suna o trâmbiță înfricoșătoare, scoțând un sunet ciudat; și tot ce vedem se va desface, căzând din rânduiala ce se vede acum. Și lumea văzută va trece, primindu-și sfârșitul. Și se va arăta lumea celor cugetate, ascunse acum, descoperind tainele cu totul străine ochilor și urechilor și înțelegerii. Și trâmbița care va suna potrivit poruncii dumnezeiești va scula din moarte nenumărate milioane de trupuri omenești deodată ca dintr-un somn, aducându-le la cercetare. Iar Dumnezeu va da fiecăruia răsplătirile drepte ale celor făcute în trup, fie bine, fie rău, dând tuturor marea și înfricoșătoarea și cea din urmă încheiere.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 43
„(...) Scaunele vor fi puse în față și Cel vechi de zile Se va așeza (Daniel 7, 9) și cetele nesfârșite ale sfinților îngeri și arhangheli vor sta de față, slujind cu frică și cutremur; și toată firea va fi adusă la cercetare și cărțile care vor avea scrise în ele, în toată amănunțimea, faptele, cuvintele și gândurile noastre se vor deschide, dezgolindu-se prin ele tuturor toate cele săvârșite de noi în toată zidirea, ca să-și cunoască atât unii altora păcatele, cât și fiecare pe ale sale, citind fără putință de înșelare cartea conștiinței sale; în care cei ce vor sta de-a dreapta vor primi negrăitele bunătăți făgăduite, iar cei ce vor primi locul de-a stânga, focul veșnic și întunericul cel mai din afară și viermele neadormit și scrâșnirea dinților și plânsul neîncetat și rușinea fără margini, de care va suferi mai mult cel osândit la chinul fără sfârșit decât de toate celelalte feluri de pedeapsă.”
(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)