Judecata universală
Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2010, pp. 370-371
„Creștinismul afirmă că chipul actual al lumii va avea un sfârșit. În învățătura ortodoxă, spre deosebire de cea catolică, Judecata universală de la sfârșitul lumii își păstrează o însemnătate proprie, aducând printr-un plus important întregimea fericirii sau nefericirii pentru sufletele trecute prin judecata particulară. De aceea și sfârșitul chipului actual al lumii, de care e legată Judecata din urmă, nu este așteptat numai de cei vii, cum se așteaptă moartea obișnuită, ci se așteaptă și de vii și de morți cu un interes suprem. Îl așteaptă și sufletele morților, pentru a-și primi întreaga fericire sau întreaga nefericire veșnică. Desigur, nu ne putem închipui că Dumnezeu reține în mod arbitrar o parte din fericirea sau nefericirea ce s-ar cuveni celor care mor înainte de sfârșitul lumii. De aceea trebuie să admitem că fericirea sau nefericirea deplină a fiecăruia atârnă în mod organic de sfârșitul lumii și al activității întregii omeniri în ea, deci și de rezultatul acestei activități, care va fi, în ceea ce are bun, eternizat în Împărăția cerurilor, iar în ceea ce are rău, în iad. Și aceasta nu numai în sensul că integritatea fericirii fiecăruia e condiționată de fericirea tuturor celor ce vor avea parte de ea și că nefericirea unui păcătos se împlinește cu nefericirea tuturor păcătoșilor - căci dacă ar fi așa, pe măsură ce mor mai mulți oameni, fericirea sau nefericirea celor morți înainte ar crește, iar pe de altă parte, ar fi suficientă la urmă o judecată particulară a celor surprinși vii la sfârșitul lumii, pentru ca să se completeze fericirea sau nefericirea tuturor -, ci și în sensul că deplinătatea fericirii sau nefericirii fiecăruia depinde de o judecată nouă și finală ce se va face asupra tuturor în comun.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)