La bisericuţa din Păuşeşti, istoria aşezării s-a scris pe lemn

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 07 Martie 2012

Aşezată între dealuri, la răscrucea drumurilor de odinioară dinspre Podu Iloaiei, Hărpăşeşti şi Horleşti, biserica de lemn de la Păuşeşti stă martoră tăcută a peste trei veacuri şi jumătate ce-au trecut peste aceste meleaguri. O biserică bine conservată, ce merită readusă în atenţia specialiştilor şi a noastră, a tuturor, pentru însemnătatea sa istorică şi pentru valoarea arhitecturală.

Cândva, pe la 1600, pe fundul văii, lângă Iazul vechi, ca într-un căuş, având într-o latură codrii deşi de pe Dealu Mare, se întindea cătunul Păuşeşti. Cu câteva zeci de case, pitit între dealuri, ferit de ochii năvălitorilor, sătucul avea să se bucure, la 1643, la mijloc de iulie, de ridicarea unei biserici de lemn, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Vatra satului s-a strămutat în secolul XVIII de-a lungul şoselei ce leagă Dumeştiul de Iaşi, dar bisericuţa n-a plecat de pe locul ei de 369 de ani, rămânând să slujească oamenilor din mijlocul cimitirului.

Am găsit-o şi noi între dealurile încă împovărate de zăpadă, într-o zi de început de martie. Ca să ajungem s-o vedem de-aproape, a trebuit să străbatem un kilometru şi jumătate prin câmp, pe zăpada îngheţată ce acoperă drumul de ţară practicabil numai vara, când ploile nu-şi fac de cap. De sus, de pe deal, i se vede doar acoperişul de draniţă, ca o pălărie, şi crucile de la cele două capete. O pată cenuşie, pe zăpada ce-o înconjoară din toate părţile. "Vara e ca un vis aici. Totul e verde şi înflorit. Şi iarna e ferit locul ăsta. Sunt cu câteva grade mai mult decât în sat", ne povesteşte părintele Constantin Guzgă, în timp ce coborâm spre bisericuţă. Zăpada e încă aspră şi greu de străbătut. Ne încălzim la mers şi sorbim cu nesaţ vorbele părintelui.

A ajuns în Păuşeşti, ca preot paroh, în 1979. Bisericuţa de lemn din cimitirul satului, deşi declarată monument istoric, era o ruină: înăuntru ploua, fundaţia se năruise, tabla, pusă cine ştie când pe acoperiş, ruginise, lemnul era distrus în unele locuri. Deşi în sat exista biserică de zid, parcă nu l-a lăsat inima să lase bisericuţa de lemn să se piardă cu totul. "Cum să las să dispară aşa un lucru frumos? N-am putut", îşi aminteşte părintele. S-a apucat de treabă, iar treabă a fost destulă şi greu de dus la capăt. Erau vremuri dificile, în care biserica era prigonită de comunişti, iar reparaţiile la astfel de lăcaşuri se făceau cu mare caznă. A făcut numeroase demersuri, i-a prezentat situaţia şi vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, pe atunci mitropolit al Moldovei, iar acesta l-a trimis pe Înalt Preasfinţitul Pimen să vadă cum stau lucrurile. "S-a uitat roată-mprejur şi mi-a spus: "Apucă-te de treabă că pe-aici nu trece nimeni să te vadă". Aşa am început", povesteşte părintele Guzgă.

Izolarea i-a prins bine bisericii. Nimeni n-a trecut să vadă şi nimeni nu l-a pârât autorităţilor, aşa că lăcaşul a fost salvat de la dispariţie.

"Am visat, într-o noapte, că s-a dărâmat"

Cu eforturi uriaşe a găsit materialele de construcţii necesare, iar cu ajutorul oamenilor din sat şi cu multă ingeniozitate a reuşit să refacă biserica astfel încât să arate cât mai aproape de felul în care arăta la începuturile sale. A făcut totul cu puterile satului şi ale parohiei, dar respectând indicaţiile inginerilor, astfel încât azi biserica este una dintre cele mai bine conservate astfel de monumente din judeţul Iaşi şi chiar din Moldova. "M-am tot gândit cum să facem să o ridicăm pentru a lucra la fundaţie, fiindcă acolo erau problemele. Aşa că am ridicat-o, până la urmă, cu pârghii de lemn, la aproape un metru înălţime. Intrau oamenii cu tot cu roabă pe dedesubt. Într-o noapte, în perioada când stătea suspendată pentru a se lucra la fundaţie, am visat că s-a dărâmat. Am venit într-un suflet aici şi când am văzut că-i în picioare m-am bucurat din toată inima", îşi aminteşte părintele.

Au refăcut tot ce s-a putut: fundaţie, încheieturile bârnelor, bolta din interior, streaşina, acoperişul. Iar mica bisericuţă şi-a recăpătat înfăţişarea de odinioară. Lucrările s-au terminat în 1986, când a fost şi resfinţită, primind şi hramul "Sf. Gheorghe".

Privind-o azi, aşezată cuminte în mijlocul crucilor cimitirului, nu poţi să nu te gândeşti câte va fi văzut de-a lungul atâtor veacuri de existenţă. Câte hoarde de tătari, câte năvăliri turceşti nu vor fi învăluit în nori de praf locul? Câţi morţi va fi văzut căzând şi câte obuze nu vor fi explodat pe câmpul din faţa sa, pe unde trecea linia frontului, în cel de-al doilea război? Câte ierni şi câte primăveri nu vor fi lăsat urme pe îmbrăcămintea sa de lemn? Doar privind grinzile bătrâne de stejar ne putem da seama ce grozavă lecţie de istorie avem încă norocul să descoperim sub ochii noştri.

Un tezaur bine conservat

Construită în anul 1643, din bârne de stejar, bisericuţa de la Păuşeşti e o carte de istorie în sine. Pe de o parte, aduce din veacurile trecute măiestria şi geniul lucrului în lemn, iar pe de altă parte e depozitarul unor valori de necontestat. De altfel, arhitectura, vechimea şi valoarea artistică sunt atuurile de neegalat ale acestei preţioase biserici. "Monumentul se remarcă prin armonia proporţiilor, prin frumuseţea şi originalitatea decoraţiilor exterioare (brâu cu denticuli, brâu în torsadă, rozete) şi prin modul de separare a naosului de pronaos", aprecia cercetătoarea Nuşa Suhar.

Potrivit pisaniei sculptate în lemn pe cornişa de deasupra intrării, bisericuţa a fost ridicată pe 14 iulie 1643, de boierul Ieremia Murguleţ şi soţia sa, Candachia, proprietari, probabil, ai moşiei Păuşeştilor. Ctitorită în vremea domnitorului Vasile Lupu, cel care a ridicat Biserica "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, şi bisericuţa de la Păuşeşti a fost decorată cu acelaşi brâu torsal median, însă din lemn, rupt, la distanţe egale de rozete frumos sculptate. Acoperişul, în patru ape, este prevăzut cu draniţă, "în solzi de peşte", la ambele capete aflându-se câte o cruce. "Vedeţi, crucile de pe acoperiş au semiluna la bază, de pe vremea turcilor, să nu-i dea foc. Numai aşa a scăpat", spune părintele.

Ceea ce dovedeşte măiestria meşterilor de altădată, dar şi pădurile falnice ce existau pe aceste meleaguri, sunt bârnele de stejar din care sunt construiţi pereţii, fiecare bârnă fiind întreagă (dintr-o bucată), cât este peretele de lung (12 metri). Bârnele sunt dispuse orizontal, încheiate la colţuri "în coadă de rândunică", fără cuie, iar în interior pereţii sunt căptuşiţi cu scânduri perpendiculare.

Odoarele de interior sunt de o mare valoare artistică: catapeteasma, ce datează din secolul XVIII, uşile împărăteşti, care, graţie formelor sculptate, sunt apreciate ca datând din aceeaşi perioadă cu biserica, icoanele pictate în stil bizantin, stranele. Până şi cheia uşii de la intrare vine din veacurile ce au trecut.

În această bisericuţă aparent modestă s-au păstrat, de-a lungul veacurilor, şi cărţi de cult valoroase. "S-au găsit aici circa 40-50 de cărţi bisericeşti - mineie, Triod, biblii, o Evanghelie de la 1693, dar şi două vase din plumb pentru Sfintele Daruri", ne-a explicat părintele Constantin Guzgă.

Ce mai este de făcut

De-a lungul timpului, biserica a suferit reparaţii în trei rânduri: la 1900, în 1950 şi în 1986. De la ultimele reparaţii au trecut 26 de ani, iar în cazul acestor construcţii în lemn întreţinerea trebuie făcută în permanenţă. "Catapeteasma trebuie refăcută, pictura icoanelor la fel, pentru că altfel se pierd cu totul, lemnul necesită lucrări de întreţinere, la fel ca şi draniţa de pe acoperiş". Aşa sună o sumară evaluare a lucrurilor ce sunt de făcut acum. Cea mai grabnică intervenţie e necesară la pictura de pe catapeteasmă, de pe icoane, şi de pe uşile împărăteşti, care riscă să se piardă cu totul. Arh. Smaranda Gâlea atrăgea atenţia, în cercetarea sa asupra bisericilor de lemn din judeţul Iaşi, că sunt necesare "lucrări de restaurare, reabilitare, reconversie, inclusiv lucrări de restaurare ale componentelor artistice de pictură, în regim de urgenţă".

Cu sprijinul enoriaşilor, cu ajutor financiar din partea autorităţilor locale, dar şi beneficiind de consiliere de specialitate din partea unor restauratori, monumentul în lemn de la Păuşeşti ar putea fi integrat într-un circuit turistic al bisericilor din Moldova, pentru a fi văzut, cunoscut şi apreciat pe măsura valorii sale.

Autorităţile locale au promis deja că drumul de doi kilometri ce traversează câmpul spre biserică va fi pietruit în acest an, uşurând considerabil accesul către monument.

Bucuria lucrului făcut cu inima

Construită "în formă tradiţională de corabie", după tipicul şcolii de meşteri din timpul lui Vasile Lupu, biserica din lemn din satul Păuşeşti, com. Dumeşti, reprezintă unul dintre cele mai vechi şi mai frumoase monumente de arhitectură în lemn din judeţul Iaşi. Construcţia din lemn este decorată cu elemente sculptate (brâul, rozeta, frânghia torsionată, denticuli laţi, stâlpi şi grinzi cu model floral), dovadă a măiestriei cu care meşterii constructori înţelegeau să decoreze materialul cu care lucrau.

Faptul că bisericuţa de lemn de la Păuşeşti se află încă în picioare, că este cât s-a putut de bine conservată şi că duce cu sine, cât se va putea, ceva din simplitatea şi frumuseţea lucrurilor de altădată, se datorează părintelui Constantin Guzgă. Cu mijloace modeste, dar cu multă inimă şi cu respect pentru autentic, pentru istorie şi pentru înaintaşi, acest preot a reuşit să nu facă greşeli în felul în care a fost consolidată şi conservată, păstrând cât s-a putut de mult, în intervenţiile de restaurare, linia iniţială. Şi a reuşit. E un exemplu pe care comunităţile care deţin astfel de monumente atât de valoroase îl pot urma, pentru ca noi, ca popor, să nu ne pierdem istoria şi identitatea.

369 de ani de istorie

Biserica a fost ctitorită de boierul Ieremia Murguleţ şi soţia sa, Candachia. Piatra de mormânt a celor doi ctitori nu a fost găsită, dar în interiorul bisericii s-a păstrat, până la consolidarea din 1986, piatra de mormânt a fetei lui Ieremia Murguleţ, Biliuşca, înmormântată în 1654, luna mai. "Din cauză că era foarte grea, inginerii ne-au recomandat să scoatem piatra afară, pentru a nu dăuna fundaţiei", a explicat parohul de la Păuşeşti.

Traducerea pisaniei în slavonă de pe cornişa Bisericii din lemn cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi "Sf. Gheorghe":

"Cu ajutorul Tatălui şi al Fiului şi săvârşirea Sfântului Duh, am zidit acest hram şi l-am terminat eu, Ieremia Murguleţ, pentru pomenirea şi a soţiei mele, Candachia, şi a neamului nostru, în zilele binecredinciosului şi iubitor de Hristos Vasile Voevod, domn al Ţărei Moldovei în anul 7151 (1643), luna iulie, 14 zile".