La medicul de familie, fără cardul de sănătate

Data: 15 Ianuarie 2015

Potrivit reprezentanţilor Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), pacienţii se vor putea prezenta şi după 1 februarie în unităţile medicale, precum şi la cabinetele medicilor de familie fără a fi necesară, în mod obligatoriu, prezentarea cardului de sănătate.

Conform declaraţiilor preşedintelui CNAS, Vasile Ciurchea, pacienţii se vor putea adresa în continuare pentru acordarea de servicii medicale fără a fi obligaţi să prezinte cardul de sănătate şi după data de 1 februarie, încă o lună sau două, până când funcţionarea sistemului va fi pusă la punct în totalitate şi până când vor fi distribuite toate cardurile de sănătate. „Se va merge în paralel o perioadă de o lună sau două cu cele două sisteme până învaţă toată lumea să folosească cardul. Trebuie să fie şi un moment de început şi trebuie să fie şi un moment când va fi valabil doar cu cardul. Aici nu trebuie să confundăm cu urgenţa. În momentul în care ai o urgenţă, nu contează cardul, se primeşte serviciul medical de care are nevoie pacientul“, a precizat, pentru Agerpres, preşedintele CNAS.

Vasile Ciurchea a mai declarat că CNAS poartă discuţii cu medicii de familie pentru ca aceştia să distribuie cardurile persoanelor care din diferite motive nu au primit sau nu vor primi cardul până la finalul lunii prin poştă. „Sunt foarte mulţi medici de familie care ne cer să le dăm cardurile, pentru că ei sunt de acord să le distribuie. Este adevărat faptul că reprezentanţii Societăţii Medicilor de Familie au dat un comunicat că nu sunt de acord. Dacă medicii ne solicită, noi le dăm cardurile. Ideea a fost să nu punem pacientul pe drumuri, să nu îi creăm pacientului costuri financiare suplimentare şi nici de timp. Ne gândim la pacient, sunt convins că şi medicii se gândesc la pacient, pentru că el se află pe lista lor. Cred că şi acesta este motivul pentru care foarte mulţi medici spun că doresc să îl dea ei, fiind şi o modalitate de a-şi verifica pacienţii. Sunt pacienţi care nu au fost de ani de zile la medicul de familie“, a mai spus Vasile Ciurchea.

La Iaşi, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a găsit o soluţie  informatică pentru pacienţii care nu au intrat, încă, în posesia cardului de sănătate, modalitate prin care va fi evitată şi aglomeraţia. Astfel, ieşenii se pot programa online pe site-ul instituţiei pentru a le solicita şi a intra în posesia acestora. Procedura online constă în completarea unui formular de programare ce cuprinde numele, prenumele şi CNP-ul, urmând ca persoana care a lansat cererea să primească în timp real un răspuns ce va conţine numărul de înregistrare a solicitării şi dacă acest card de sănătate se află sau nu la CJAS Iaşi, precum şi data când îl poate ridica.