Lăcaşul Sfântului Grigorie Palama, cel căutat de tineri

Din anul 1998, neîntrerupt, cea de-a doua duminică din Postul Mare are o însemnătate deosebită pentru slujitorii şi credincioşii Bisericii „Sfântul Grigorie Palama“, paraclis al Universităţii Politehnice din Bucureşti, deoarece este prăznuit, pentru a doua oară în an (după data de 14 noiembrie), sfântul lor ocrotitor. Acest „teolog al rugăciunii prin excelenţă“, cum îl numeşte părintele paroh Mihai Marian, se bucură de multă evlavie din partea tinerilor. În duminici şi la sărbătorile mari, ei vin să se întâlnească cu Sfântul Grigorie, care în viaţa sa pământească nu înceta să se roage astfel: „Maica Domnului, luminează-mi întunericul“.

Cea dintâi intrare a mea în biserica ridicată în cinstea Sfântului Grigorie Palama, la circa 1 km de Podul Grozăveşti, în partea de vest a Capitalei, a fost însoţită de gândul că nu îmi voi putea găsi un loc printre oameni, atât de aglomerat era. E drept că nimerisem evenimentul sfinţirii picturii, într-o zi de octombrie a anului 2010, însă poposirile ce aveau să urmeze m-au convins că prezenţa în număr mare a credincioşilor în acest sfânt lăcaş este o constantă, o regulă aş putea spune, nicidecum o excepţie. Deşi, aparent, pare aglomerat şi ai putea crede că nu îţi vei găsi locul, sau prezenţa foarte mare a copiilor de toate vârstele te-ar putea deranja, nu este deloc aşa. Comunitatea celor care vin la biserica închinată ierarhului isihast din Tesalonicul secolului al XIV-lea este una aparte, iar pruncii lor - izvoare de zâmbete, chipuri ale drăgălăşeniei şi temeiuri de încredere în dragostea fără margini a Celui de sus. Răbdători şi binevoitori, cei mari acceptă orice nou-venit în rândurile lor, mai ales pe acela căruia îi place muzica psaltică, slujirea smerită a părinţilor, zidurile măiestrit pictate, atmosfera de taină care se ţese ca o pânză de păianjen, aproape invizibilă, în acest spaţiu binecuvântat de Dumnezeu, ctitorit de Petre şi Elena Badea.

„Aici găsesc şi pace, şi linişte, şi puterea de a merge mai departe“

Purtarea aceasta, firească de altfel, a enoriaşilor se datorează, în mare parte, şi părinţilor slujitori ai altarului Sfântului Grigorie: parohul Mihai Marian, părintele Maricel Popa şi diaconul Constantin Cornel Coman. „Fiecare în parte are harisma lui, strânge oameni şi orice credincios găseşte odihna sub epitrahilul sau oblăduirea unuia dintre preoţi“, spune părintele Marian, şi cuvintele sale îşi găsesc corespondent în mărturiile fiilor duhovniceşti. De pildă, Aura Donţu, absolventă de ASE, vine din anul 2005 la această biserică, în toate duminicile, tocmai datorită lucrării misionare a preoţilor, dar şi a comunităţii în care s-a integrat. „Nu aş putea merge duminica la o altă biserică. Sunt legată de acest loc, de părinţi, de oameni. În timp, mi-am făcut prieteni aici. Am fost în pelerinaje împreună. Mă bucură că sunt mulţi tineri, e o atmosferă aparte şi se cântă frumos“, detaliază Aura, care, împreună cu alte tinere, de marile sărbători, împodobeşte cu flori icoanele din biserică.

Vestea binefacerilor Sfântului Grigorie Palama pogorâte asupra oamenilor, prin pacea şi buna înţelegere dintre ei, merge din om în om. Aşa se face că, săptămânal, rândurile celor care aşteaptă să se împărtăşească din acelaşi potir se măresc. Corina Munteanu, studentă în anul al IV-lea la Medicină, este unul din tinerii model ai acestui paraclis universitar, care nu ar fi ajuns aici dacă nu ar fi adus-o un prieten mai mare, student la Politehnică.

La întrebarea referitoare la felul în care se desfăşoară dialogul între ştiinţă şi religie la facultate, studenta răspunde că sunt puţini profesorii care le vorbesc despre Dumnezeu. Corina consideră că Dumnezeu lucrează şi prin colegii care cred în puterea divină, şi prin aceia care nu cred, „chiar dacă ei nu vor să recunoască asta. Rugăciunea, în schimb, poate fi un atu pentru medicul credincios. Dar asta trebuie să simtă fiecare în parte...“

Ioana Ediţoiu a ajuns la Biserica Sfântului Palama datorită Corinei Munteanu, cu care este colegă de facultate. Sensibilă şi sinceră, ca toate interlocutoarele de până acum, Ioana spune că prezenţa copiilor şi a tinerilor „mă face să mă simt între ai mei. Din anul al II-lea de facultate am început să vin aici. M-am ataşat foarte mult de părintele Marian, prin cuvintele căruia simt ajutor de la Dumnezeu. Cumva, aici găsesc şi pace, şi linişte, şi puterea de a merge mai departe“.

Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu

Spuneam că în acest sfânt lăcaş vin şi foarte multe familii. Mulţi s-au cunoscut în această biserică, s-au cununat şi şi-au botezat copiii, alţii au venit aduşi de prieteni sau de mâna nevăzută a lui Hristos. Ceea ce atrage atenţia la o primă vedere este seninătatea chipurilor acestor părinţi, de ale căror poale trag şi câte trei, patru sau cinci copii. Credinţa îi poartă pe drumul spre Împărăţie calmi şi veşnic încrezători, asemenea familiei Neagu.

Georgeta şi Iulian Neagu şi-au unit vieţile în 2006, avându-l ca martor şi ocrotitor pe sfântul lor drag, ierarhul Grigorie Palama, după ce s-au întâlnit pentru prima dată pe aleea din faţa bisericii. Pentru Georgeta, biserica aceasta este darul pe care Dumnezeu i l-a scos în cale, într-o Joie Mare, şi care a adus-o înapoi la credinţă. „Am fost adusă de o prietenă. Era slujbă de Joia mare. În aceeaşi zi m-am spovedit la părintele Marian. Când l-am întrebat, la sfârşit, ce şanse mai am, el mi-a răspuns: «Georgeta, ceea ce la om este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putinţă. Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi apoi toate celelalte ţi se vor adăuga ţie». Aşa că, în 2006, am avut nunta aici. Mi-am dorit foarte mult ca viitorul meu soţ să fie îndrăgostit de această biserică, m-ar fi durut să mergem în altă parte, şi am avut bucuria de a-i plăcea şi lui“, explică Georgeta Neagu.

Cât despre soţul său, acesta îşi aduce aminte de începuturi, când biserica „deşi nu era pictată, şi semăna cu bisericile de sub pământ ale creştinilor, cu catacombele, pereţii emanau rugăciune“.

Aura Şerban este unul dintre cei mai vechi enoriaşi, vine de 12 ani la această biserică şi zice că întâlnirea ei cu Sfântul Palama s-a produs în momentul când „sufletul meu era în căutarea a ceva. E acel ceva ca atunci când te împărtăşeşti. De când am venit aici, m-am apropiat de duhovnic, simt că mă călăuzeşte cu rugăciunea şi că am un sprijin“.

Ascultându-i pe fiecare în parte, nu pot să nu văd firele invizibile care i-au adus la biserică şi care îi ţin strânşi unii de alţii. Sunt legăturile iubirii necondiţionate faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Este şi cazul lui Marius Niţu, absolvent de Politehnică, care în 2006, la sfârşitul facultăţii, a făcut pasul hotărâtor spre comunitatea celor care frecventează lăcaşul din incinta Politehnicii bucureştene: „Prima dată am venit la biserică de Pogorârea Duhului Sfânt. Era o zi în care aveam examen, nu învăţasem, deci nu am ştiut să rezolv subiectele. Deşi am picat examenul, am câştigat ceva în acea zi - intrarea în această biserică. Probabil că undeva este şi lucrarea Sfântului Grigorie Palama că am ajuns la biserica aceasta.“

O parte din aceşti tineri îşi găsesc timp să semneze articole în Buletinul parohial, publicaţia de suflet a enoriaşilor, care apare lunar şi în paginile căreia găsesc subiecte de interes atât copiii, cât şi părinţii, dar şi firile poetice sau cele profund religioase.

„O biserică plină de oameni este rodul lucrării lui Dumnezeu“

Întotdeauna interesat de fiii săi duhovniceşti, aplecat asupra problemelor fiecăruia în parte, părintele Marian îi învăluie cu dragoste şi multă înţelegere, deoarece vede în fiecare din aceşti tineri un început. Despre biserica al cărei paroh este mărturiseşte că în ea „oamenii îşi găsesc liniştea. Aici vin oameni care vor să se prezinte aşa cum sunt ei, cu păcate, cu neputinţe, în faţa lui Dumnezeu. Eu cred că dacă o biserică este plină, este rodul lucrării lui Dumnezeu, pentru că El este cel care adună oamenii în biserică şi în faţa sfântului potir. Mai este şi rodul slujitorilor unei biserici, pentru că aceştia sunt ca nişte părinţi. Bucuria este nemărginită pentru că îl avem ca rugător pentru această comunitate de tineri pe Sfântul Grigorie Palama, care tot de tânăr a început să se roage: «Maica Domnului, luminează-mi întunericul»“.