Lansarea proiectului patriarhal Centrul de tineret „Sfântul Ilie Tesviteanul” în Episcopia Covasnei și Harghitei
În cadrul demersurilor de prezentare la nivel național, proiectul patriarhal Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” a fost lansat și în Episcopia Covasnei și Harghitei, la Miercurea Ciuc. La manifestarea care s‑a desfășurat în sala de conferințe a complexului hotelier Fenyo, la 26 ianuarie, au participat clerici, reprezentanți ai autorităților, cadre didactice și invitați implicați în activitatea educațională și socială. Proiectul constituie una dintre cele mai ample inițiative cu caracter educațional și social derulate de Patriarhia Română în ultimii ani, fiind cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și având o durată de implementare de 52 de luni, în perioada 1 septembrie 2025 - 31 decembrie 2029.
Pr. Florin Marica, managerul proiectului, a prezentat obiectivele și direcțiile principale ale proiectului şi a transmis cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a adresat celor prezenți un cuvânt de apreciere și susținere, evidențiind importanța dezvoltării unor structuri dedicate tinerilor, menite să răspundă provocărilor societății contemporane. De asemenea, a rostit un cuvânt de mulțumire adresat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și delegației Administrației Patriarhale, apreciind sprijinul acordat pentru implementarea proiectelor dedicate tinerilor.
Arhid. Ioan Puiu Tudor, inspector cu tineretul al Episcopiei Covasnei și Harghitei, a anunțat cele patru parohii din Eparhia Covasnei și Harghitei care fac parte din rețeaua celor 117 centre educaționale locale. Din județul Covasna, prin Protopopiatul Buzăul Transilvan, participă parohiile Sărămaș și Barcani II, iar din județul Harghita, prin Protopopiatul Călimani, participă parohiile Bilbor și Călimănel.