Legătura dintre dietă şi imunitate

De obicei, ne gândim și vorbim despre imu­nitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv infecțiile respiratorii. De fapt, cea mai mare componentă a sa se află la nivelul intestinului subțire. De asemenea, imunitatea nu se rezumă la sinteza de anticorpi, acesta fiind doar unul dintre mecanismele imunității.

Sistemul imunitar este o rețea de protecție în fața numeroșilor agenți patogeni din mediu - bacterii, virusuri, fungi -, a unor molecule străine de corp, care în imunobiologie se numesc molecule non-self, precum cele care produc alergii, dar și în fața unor celule proprii nefuncționale sau disfuncționale, precum celulele canceroase. Uneori, reacția imu­nitară nu este orientată către un microorganism sau o substanță. Ați observat, poate, cum vara, la unele persoane, apar pe piele pete roșii și sensibile, pruriginoase, uneori sub formă de vezicule. Această reacție la lumină, denumită intoxicație solară sau erupție polimorfă la lumină, este de fapt un răspuns al sistemului imu­nitar față de acțiunea radiațiilor ultraviolete.

Răspunsul organismului la contactul cu diferiți `invadatori” - biologici, chimici sau fizici - reprezintă ceea ce numim răspuns imunitar, constând într-o succesiune de evenimente menite să reducă efectele nocive ale acestora și să asigure regenerarea țesuturilor afectate.

Ca și în cazul celorlalte sisteme de organe, sistemul imunitar este incomplet dezvoltat la naștere, el maturizându-se pe măsură ce intră în contact cu diverși patogeni. Astfel, în primele luni de viață, protecția imunitară a bebelușului este asigurată în mare parte de anticorpii primiți de la mamă prin placentă (IgG) și prin lapte (IgA). Activitatea imunitară proprie constă în ceea ce numim imunitate înnăscută, asigurată de mecanisme pe care le păstrăm toată viața și care reprezintă prima linie de apărare. Mecanismele imunității înnăscute sunt nespecifice, acestea fiind aceleași și desfășurându-se la fel, indiferent de tipul agentului patogen sau al moleculei declanșatoare.

Componente ale imunității înnăscute

Prima componentă a imunității înnăscute este reprezentată de barierele fizice, adică de piele, mucoasele care căptușesc tubul digestiv, căile respiratorii, căile urinare și vaginul și microbiota asociată acestora. La nivelul pielii și al mucoaselor se găsesc cantonate anumite celule imunitare din categoria fagocitelor, cu rol în detectarea precoce a patogenilor, împiedicarea răspândirii acestora și atragerea altor celule imunitare.

Un alt mecanism, de data aceasta fiziologic, constă în creșterea temperaturii locale sau generale, parțial pentru limitarea proliferării patogenilor, dar mai ales pentru activarea celulelor imunitare și stimularea eliberării de molecule protectoare, precum citokinele, interferonul și anticorpii. Succesiunea de evenimente, constând în detectarea pericolelor și eliberarea de molecule semnalizatoare, constituie, de fapt, procesul inflamator. Caracterizată prin încălzirea locală sau generală, înroșire (eritem), umflare (edem), durere și pierderea sau reducerea funcției țesutului afectat, inflamația poate dura câteva zile și limitată ca suprafață sau poate dura ani, afectând întregul organism. În această ultimă situație vorbim despre inflamația cronică, factor de risc major asociat cu multe dintre afecțiunile cronice.

Imunitatea dobândită sau adaptativă

Revenind la etapele maturizării sistemului imunitar, pe măsură ce organismul vine în contact cu tot mai multe molecule străine din mediu, întâmplător sau în mod controlat, prin vaccinare, mecanismele de răspuns se specializează, devenind specifice pentru fiecare tip de patogen în parte. Aceasta este imunitatea dobândită sau adaptativă, asigurată de o categorie specială de celule - limfocitele.

Între 50 și 60 de ani începe perioada de imunosenescență, când sistemul imunitar devine tot mai puțin eficient în identificarea și înlăturarea agenților infecțioși, ceea ce face ca inclusiv răspunsul la imunizarea prin vaccinare să fie unul tot mai slab. Studii relativ recente sugerează că această reducere substanțială a funcției imunitare nu este doar rezultatul înaintării în vârstă, ci ea însăși contribuie la procesul de îmbătrânire.

Astfel, devine tot mai limpede faptul că nu doar informația genetică din ADN determină îmbătrânirea, ci și o multitudine de factori de mediu ce țin de stilul de viață, care afectează calitatea ADN-ului și informația stocată în acesta. De pildă, în timpul somnului, corpul realizează cele mai importante procese de reparare a ADN-ului și de regenerare a diferitelor structuri celulare.

70% din celulele imunitare, localizate în intestin

Mișcarea fizică regulată, adică 30 de minute, trei zile pe săptămână, îmbunătățește răspunsul la vaccinul antigripal. Un studiu publicat în anul 2024 arată cum perturbarea echilibrului microbiotei intestinale ca urmare a stresului cronic slăbește funcția imunitară și crește vulnerabilitatea în fața diferiților agenți patogeni. Așa cum anticipam în introducerea articolului, 70% din celulele imunitare ale corpului nostru sunt localizate la nivelul intestinului, activitatea lor fiind în mod esențial influențată de microorganismele rezidente aici. Atât celulele din structura peretelui intestinal, cât și microorganismele simbiote de aici sunt influențate de semnalele nervoase venite de la creier.

Astfel, în condiții normale, neuronii amigdalieni responsabili de răspunsul la stres stimulează sinteza de mucus în intestinul subțire, mucus esențial mai ales pentru supraviețuirea lactobacililor intestinali. Stresul prelungit întrerupe această comunicare între creier și intestin, ducând la scăderea cantității de mucus și, în consecință, a populației de lactobacili. În absența acestora, bariera protectoare intestinală slăbește.

Un alt studiu anterior arătase cum o anumită specie de lactobacili contribuia la scăderea nivelului de cortizol și a riscului de anxietate și depresie. Acest lucru explică, printre altele, beneficiile consumului de alimente fermentate, precum iaurtul, laptele bătut, varza murată și tempehul. Anul trecut, o echipă de cercetători japonezi a descoperit chiar o specie bacteriană care poate stimula răspunsul imun împotriva celulelor canceroase.

Iată, așadar, că dieta este un alt factor de stil de viață important când vine vorba de imunitate. Funcționarea sistemului imunitar necesită cantități semnificative de energie, moleculele din mâncare având, totodată, un rol structural esențial.

Consumul zilnic de fructe și legume nu este doar un spot interpublicitar, ci este o realitate în ceea ce privește beneficiile asupra sănătății întregului organism și, mai ales, asupra imunității. Între alimentele cu cel mai mare impact pozitiv asupra imunității se numără cele bogate în fibre și cele cu activitate antioxidantă și antiinflamatoare. Kiwi, afinele și goji sunt doar trei dintre fructele campioane la acest capitol. Dintre legume, foarte studiate pentru efectele pozitive asupra imunității sunt varza și rudele ei - broccoli, cono­pida, gulia -, dar și roșiile, morcovii, spanacul. Culorile vii ale fructelor și legumelor se datorează unor pigmenți care atât în corpul plantelor, cât și al oamenilor au acțiune imunomodulatoare și protectoare.