Legea duhovnicească

Data: 22 Octombrie 2024

Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească, în 200 de capete, 1-10, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 218-219

„Fiindcă de multe ori ați dorit să știți ce este legea duhovnicească de care vorbește dumnezeiescul Apostol (Romani 7, 14) și care sunt cunoștința și lucrarea celor ce vor să le păzească, vom vorbi despre acestea pe cât ne va fi cu putință. Întâi știm că Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul oricărui bine; iar binele este cu neputință să fie crezut și săvârșit altfel decât în Hristos Iisus și Duhul Sfânt. Tot binele e dăruit de Dumnezeu cu un rost oarecare și cel ce-l primește cu această credință nu-l va pierde. Credința neclintită este turn întărit. Iar Hristos Se face toate celui ce crede. Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. Cel ce e smerit în cugetul său și împlinește o lucrare duhovnicească, când citește dumnezeieștile Scripturi, pe toate le aduce în legătură cu sine, și nu cu altul. Roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii inimii tale și vei vedea folosul rugăciunii și al citirii. Cel ce are vreun dar duhovnicesc și suferă împreună cu cel ce nu-l are își păstrează darul prin împreuna-pătimire; iar cel mândru și-l va pierde, scufundându-se în gândurile trufiei. Gura celui smerit în cugetare grăiește adevărul; iar cel ce i se împotrivește se aseamănă cu sluga aceea care a pălmuit peste obraz pe Domnul. Nu te face ucenic al celui ce se laudă pe sine, ca nu cumva, în loc de smerita cugetare, să înveți mândria.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)