Leprozeria de la Tichileşti, transformată în centru de îngrijiri paliative
Ultima leprozerie din Uniunea Europeană care funcţionează la Tichileşti, judeţul Tulcea, ar putea fi transformată într-un centru de asistenţă socială sau de îngrijiri paliative, în acest sens Direcţia de Sănătate Publică (DSP) începând discuţiile cu ministerul de resort. "Încă de la începutul anului trecut, am elaborat o strategie de dezvoltare a asistenţei medicale din judeţ pentru următorii cinci ani, iar printre problemele abordate se află şi cea a centrului din Tichileşti, cunoscută drept ultima leprozerie din Europa. Încercăm să dăm acestui centru o orientare către o asistenţă medico-socială care să fie adaptată noilor realităţi", a declarat pentru Agerpres directoarea DSP, Laurenţia Militaru.
Centrul din Tichileşti număra la finele anului trecut, potrivit sursei, 15 pacienţi, spaţiile fiind dispuse în sistem pavilionar şi dispunând de toate utilităţile.
Consultanta pe probleme de sănătate a Băncii Mondiale, Cristina Petcu, a atras atenţia anul trecut asupra faptului că în nici un stat civilizat din lume persoanele bolnave de lepră nu mai sunt instituţionalizate pe termen lung, că această boală se tratează cu antibiotic şi că mult mai gravă este tuberculoza.
Încă din anul 2006, conducerea unităţii medicale din Tichileşti a elaborat un plan de management care viza schimbarea în zece ani a profilului unităţii din spital leprozerie în spital de îngrijiri paliative.