Libertatea care ne omoară
Libertatea, ca posibilitate de alegere a unui drum duhovnicesc în viață, este calea către binecuvântare sau blestem, către viață sau moarte. De noi depinde cum o folosim. După care ne așteaptă răsplata. Tot libertatea atrage după ea și responsabilitatea, ca răspundere a omului în fața liberei alegeri.
Dacă vorbim de libertatea care ne omoară, Biblia ne arată că, încă de la începuturile sale, omul și-a folosit greșit libertatea. Mai întâi a ucis sufletește, alegând, încă din Rai, să nu mai asculte de Dumnezeu, ci să intre în robia păcatului. Apoi, la scurt timp, apare și uciderea trupească, când Cain alege să-și omoare propriul frate, Abel. Iar de atunci până azi, vorba Ecclesiastului, istoria se tot repetă.
Cum este posibilă această greșită și cumplită folosire a libertății? Din iluzia că libertatea îți permite să faci ce vrei tu, amestecată adeseori cu egolatrie. Acesta este libertinism, nu libertate, ridicat astăzi la rang de politici de stat, prin așa-zise legi care însă n-au de-a face cu liberalismul, așa cum este definit el ca doctrină politică, ci mai mult cu interesele ideologice sau comerciale ale secularismului. Așa se nasc ipocrizii contemporane, care vădesc iraționalitatea din spatele libertinismului.
Exemple: se vorbește din ce în ce mai des de „drepturi”, dar s-a cam uitat de „responsabilități”; se ridică în slăvi diversitatea și libertatea de conștiință, dar nu se acceptă ca religia să influențeze opinia publică; maltratarea unui animal stârnește valuri de emoții, dar sfârtecarea pruncilor prin avort nu e considerată o problemă (dimpotrivă, devii problematic, fundamentalist, retrograd dacă te opui avorturilor); ne jelim că nu-s bani pentru spitale, că de ce „risipim” pe catedrale, dar avem destui pentru arme, stadioane și... producții culturale (știați că vreo 10 milioane de euro se duc anual pe „producții cinematografice” îndoielnice, unele copiate din alte țări?).
În fine, se militează intens pentru „etică”, „gândire critică”, „dezbateri de idei”, dar nu cumva să amintească cineva de morală/identitate creștină, biserică sau Catedrala Mântuirii. Media e plină de vedete, idoli și horoscoape, dar evită sfinții. Sărutarea moaștelor e descrisă ca practică de Ev Mediu, dar în Evul nostru postmodern pupatul comercial al banului/portofelului/contului este pe toate ecranele. Nu-L vrem pe Dumnezeu, ba chiar am fi în stare să-L ucidem, ca iute să ne punem în locul Lui, visându-ne că suntem dumnezeul aproapelui nostru.
Cu toate acestea, tot libertatea ne salvează de libertinismul ucigaș de om. Hristos ne arată că altă Cale nu este, decât aceea de a alege să-L urmăm de bunăvoie. Doar prin Hristos omul își împlinește menirea libertății sale. Care este ținta drumului nostru prin această lume dacă nu desăvârșirea noastră? Nu este liber cel robit de iubirea de sine, ci cel robit de iubirea aproapelui.
Adevărata libertate nu este să faci ce vrei, ci să faci ce trebuie. Dar a ști ce trebuie făcut... iată înțelepciunea.
Căci libertatea fără înțelepciune este nimicire.